Firma Balcanic Prod SRL, deținută de ministrul dezvoltării și lucrărilor publice, liberalul Ion Ștefan, beneficiază de fonduri de la instituția pe care acesta o conduce – peste un milion de lei din decembrie 2019 și până astăzi, plătiți în trei tranșe, conform documentelor de pe site-ul ministerului.

Ministrul Ion Ștefan a aprobat, pentru firma proprie, fonduri de un milion de lei prin ministerul pe care îl conduce. Reacția lui: “N-am nicio firmă, eu sunt ministru”
Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice. Foto: Hepta

Banii, primiți pentru crearea unui loc de muncă și participarea la un târg 

Proiectul finanțat inclusiv din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, a demarat în 2017, iar Balcanic Prod SRL s-a înscris pentru finanțare care viza “achiziționarea de echipamente, crearea unui loc de muncă și participarea la un târg internațional”.

Aproape 4 milioane de lei ar urma să primească firma ministrului Ion Ștefan din bani europeni, nerambursabili, până la finalul proiectului. Conform site-ului monitoruldevrancea.ro, contractul a fost semnat în 2018, în luna aprilie, fiind încheiat între firmă și Ministerul Dezvoltării.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

În decembrie 2019, potrivit datelor de pe site-ul ministerului, firma lui Ion Ștefan a primit de la minister bani în patru tranșe: 12.243 de lei, 2.160 de lei, 274.489 de lei și 48.439 de lei.

Ministrul Ion Ștefan a aprobat, pentru firma proprie, fonduri de un milion de lei prin ministerul pe care îl conduce. Reacția lui: “N-am nicio firmă, eu sunt ministru”

La 1 iulie 2020, firma Balcanic Prod SRL a mai primit două tranșe de bani: 69.795 de lei și 395.510 lei.

Ministrul Ion Ștefan a aprobat, pentru firma proprie, fonduri de un milion de lei prin ministerul pe care îl conduce. Reacția lui: “N-am nicio firmă, eu sunt ministru”

La data de 22 iulie 2020, societatea lui Ion Ștefan a mai încasat 44.584 de lei, respectiv 252.644 de lei.

Ministrul Ion Ștefan a aprobat, pentru firma proprie, fonduri de un milion de lei prin ministerul pe care îl conduce. Reacția lui: “N-am nicio firmă, eu sunt ministru”
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

În total, de la începutul mandatului său și până astăzi, Ministerul Dezvoltării a decontat firmei ministrului suma de 1.099.864 de lei.

Ce este Programul Operațional Regional prin care firma lui Ștefan ia bani europeni

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fonduri europene și este gestionat de Ministerul Dezvoltării. Unul dintre segmentele programului este îmbunătățirea competitivității IMM-urilor, pe axa prioritară 2, unde se încadrează și firma ministrului dezvoltării.

Valoarea totală a fondurilor alocate prin POR, în cadrul axei 2, este de 700 de milioane de euro. 

Și beneficiar, și șef al instituției care aprobă

Conform prevederilor incluse în modelul de contract al POR 2014-2020, beneficiarii trebuie să respecte o serie de reguli în cazul achizițiilor pe care le fac pentru firmă, urmând ca, ulterior, Ministerul Dezvoltării să decidă dacă decontează sau nu banii cheltuiți. 

În cazul firmei Balcanic Prod SRL, ministrul Ștefan se află atât în poziția de asociat și, deci, beneficiar al fondurilor europene, cât și în poziția de conducător al instituției care hotărăște dacă cheltuielile sunt sau eligibile pentru a fi decontate.

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu
Recomandări
Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

Suma de aproximativ un milion de lei plătită de minister către Balcanic Prod SRL reprezintă, astfel, decontarea cheltuielilor făcute de firmă. 

Firma, crescută cu fonduri europene nerambursabile

Conform datelor de la Registrul Comerțului, firma Balcanic Prod SRL a fost înființată în anul 1995 și are o cifră de afaceri de peste 55 de milioane de lei, iar obiectul principal de activitate este fabricarea ambalajelor din material plastic. 

Asociați, în procente egale, sunt Ion Ștefan și Coman Ștefan, iar cel din urmă figurează și ca administrator. 

De-a lungul timpului, firma unde Ion Ștefan e partener a beneficiat de mai multe finanțări nerambursabile. În 2011, de pildă, tot monitoruldevrancea.ro scria despre o altă finanțare, în valoare de aproximativ un milion de lei, primită de Balcanic Prod SRL pentru modernizarea utilajelor.

Ion Ștefan: “N-am nicio firmă”

Contactat de Libertatea, ministrul a declarat doar: “N-am nicio firmă, eu sunt ministru!” și a închis telefonul. 

Societatea apare în declarațiile de avere și de interese depuse de acesta, în luna iunie a acestui an, pe site-ul Camerei Deputaților.

Ministrul Ion Ștefan a aprobat, pentru firma proprie, fonduri de un milion de lei prin ministerul pe care îl conduce. Reacția lui: “N-am nicio firmă, eu sunt ministru”

O secțiune specială a declarației de interese este dedicată contractelor încheiate cu autorități publice “finanțate de la bugetul de stat, local sau din fonduri externe” – secțiune unde demnitarii menționează banii încasați de la stat. În cazul lui Ștefan, această secțiune este necompletată. 

Libertatea a transmis și o solicitare către Agenția Națională de Integritate pentru a afla dacă ministrul se află în conflict de interese, așa cum este acesta definit de Codul Penal, dar până la ora publicării acestui material nu am primit un răspuns. 

Deschide lista PNL în Vrancea

Ministrul Ion Ștefan a intrat în atenția presei, de la preluarea mandatului, pentru neconcordanțe în raportarea la obligațiile de integritate.  

Într-una dintre declarațiile de avere pe care le-a completat, a trecut o casă de peste 900 de metri pătrați. Ulterior, ministrul a negat că locuința ar avea o suprafață atât de mare. 

Într-un interviu mai vechi pentru site-ul emigrantul.it, Ion Ștefan a povestit că intrarea sa în afaceri a fost sprijinită de unul dintre cei mai controversați oameni de afaceri, Vasile Gheorghe, zis Gigi Kent.

“Decid astfel să fac o societate cu fratele meu. O societate care va lucra pentru Gigi Kent, faimos la acea vreme. La cei 26 de ani ai mei, eram printre cei mai tineri, dar nu am avut probleme de niciun fel, mai ales că ieșise scandalul contrabandă la Vama Focșani în care fusese implicat și Gigi Kent”, a povestit Ștefan. 

Astăzi, Ion Ștefan deschide lista candidaților PNL pentru Camera Deputaților în Vrancea.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI