O înregistrare video difuzată de presa israeliană surprinde momentul răsturnării mașinii în care se afla ministrul Ben Gvir.

Poliţia a anunţat într-un comunicat că anchetează cu privire la circumstanţele producerii unui accident rutier la Ramla, implicând două vehicule, inclusiv al ministrului securităţii naţionale. „Trei persoane au fost rănite uşor şi transportate” la spital, inclusiv ministrul, a anunţat poliţia.

Imagini difuzate de presa israeliană surprind momentul în care o maşină neagră, prezentată ca fiind a ministrului, se răstoarnă în apropierea unei maşini albe a cărei capotă a fost grav avariată.

Itamar Ben Gvir pleca din oraşul Ramla, situat în apropiere de Tel Aviv, unde poliţia a anunţat că a avut loc un atac cu armă albă ceva mai devreme.

Şeful Poliţiei Districtului Central, Avi Biton, a declarat că un bărbat în vârstă de 21 de ani, aparent instabil mental, a înjunghiat o femeie în vârstă de 18 ani.

El a precizat că suspectul a încercat să fugă de la faţa locului, iar un civil l-a împuşcat şi „neutralizat”. Nu au fost oferite alte explicații.

Serviciul israelian de ambulanţă a anunţat că femeia era conştientă, dar se afla în stare gravă. Victima a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Irinel   •   27.04.2024, 01:03

Multa sanatate celor raniti.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce salarii și pretenții au tinerii care își caută un job. „Cam 4.000 lei”. „Să nu lucrez marți, joi și în weekend”
Știrileprotv.ro
Ce salarii și pretenții au tinerii care își caută un job. „Cam 4.000 lei”. „Să nu lucrez marți, joi și în weekend”
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Mihai Voropchievici anunță runele pe final de an și zodiile care au noroc la bani. Ei sunt nativii care își îndeplinesc cele mai mari dorințe
FANATIK.RO

„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO

Orașul surpriză din România care se ridică de la zi la zi. E cel mai bogat din țară, se construiește pe bandă rulantă și sunt mai mulți angajați decât locuitori. Până și biserica are acoperișul poleit cu aur

Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro

Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea care i-a adus succesul lui Florin. Vinde pe platforme de livrare şi în restaurante
Observatornews.ro
Afacerea care i-a adus succesul lui Florin. Vinde pe platforme de livrare şi în restaurante
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI