„Pe mine mă interesează să mă asigur că fetiţa este bine şi nu mai trece prin trauma prin care a trecut, de aceea am cerut o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat, a declarat Ana Birchall, citată de Antena 3. .
Regret şi îmi cer eu scuze public pentru că acea fetiţă a trebuit să îndure ce a îndurat şi sper să nu se mai întâmple. Au fost deja dispuse măsurile legale necesare. Mi-au dat lacrimile!”, a mai spus ea.
Ieri dimineață, fetiţă de opt ani din Baia de Aramă, județul Mehedinţi, a fost luată cu forța din casa asistentului maternal, pentru a fi plasată către familia sa adoptivă, doi români stabiliți în SUA.
Procurorul acuzat că a bruscat fetița din Mehedinți se apără, spunând că nu s-a filmat chiar tot: „Nici nu am vrut să o strâng. Am luat-o în brațe până la urmă”.
În urma acestei acțiuni, Procurorul general al României, Bogdan Licu, a dispus o anchetă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
De asemenea, se va ancheta modul în care a fost coordonată percheziția domiciliară.
La fel a cerut și premierul Viorica Dăncilă, să fie anchetat acest caz, declarând că „nu trebuie să se joace nimeni cu sentimentele unui copil!”
Ulterior, Ministerul Muncii a explicat care e situația fetiței din Mehedinți: „Asistentul maternal nu a vrut să o adopte. Copilul era ținut ilegal”.
Vezi primele fotografii cu Sorina, după ce a ajuns la familia adoptivă din SUA. „Este bine, a promis că vom fi prieteni”!