Catalin Predoiu, actualul ministru al justitiei, a incasat 823.404 euro dupa ce si-a vandut partile sociale detinute la o casa de avocatura.
Potrivit declaratiei de avere postate pe site-ul Ministerului Justitiei, Predoiu are deschise mai multe conturi bancare in valoare de 250.000 de lei, dar are si un credit de 221.250 de euro. El detine o casa cu suprafata de 225 mp, un autoturism Toyota, bijuterii in valoare de 16.000 de euro si o colectie de obiecte de arta si tablouri in valoare de 35.000 de euro. Ministrul Predoiu a avut anul trecut venituri de peste un milion de lei din trei surse. Ca avocat a incasat 829.000 de lei, pentru consultanta oferita diversilor clienti a primit 181.000 de lei, iar pentru calitatea de membru al CA al CEC a primit 8.895 de lei. Imediat dupa numirea sa in functie, Predoiu a vandut partea sa din firma de avocatura unde era asociat pentru suma de 823.404 euro.