”Dacă după ce s-a îndeplinit durata pedepsei, ţii un deţinut în penitenciar încă o zi, încă o oră, din momentul în care a dispărut temeiul juridic al privării de libertate, se numeşte lipsire de libertate în mod ilegal. Prin urmare, Administraţia Penitenciarelor a procedat corect: când s-a împlinit durata efectivă, integrală a pedepsei executate sau considerată executată din beneficiu, trebuia să le dea drumul şi le-a dat drumul pe cale administrativă, fără intervenţia judecătorului”, a explicat Tudorel Toader.

El a menţionat că deţinuţii din penitenciare sunt oameni care au nevoie de condiţii la standarde europene şi că Legea 169 a recursului compensatoriu a fost adoptată înainte de mandatul său de ministru.

Toader a arătat că în penitenciare sunt 25.093 de deţinuţi, fiind cu 5.972 de deţinuţi peste capacitatea de cazare la standardul de 4 metri pe deţinut. „Ca urmare a aplicării Legii 169 au ieşit în prima zi 529, iar până astăzi 650 de deţinuţi”, a adăugat Tudorel Toader.

El a mai spus că „problema penitenciarelor nu este de ieri, de alaltăieri, este o problemă istorică – pe de o parte, o problemă sistemică – pe de altă parte” și a menţionat că are în vedere două categorii mari de probleme de rezolvat – şi anume modernizarea şi construirea de penitenciare noi, dar şi modificarea părţii generale a Codului penal pentru a consacra supravegherea cu brăţara electronică.

„Supravegherea electronică poate fi o modalitate de executare integrală a p

Peste 500 de deţinuţi au fost eliberaţi joi, în prima zi de aplicare a legii privind recursul compensatoriuMinistrul Justiției spunea, vineri, că  cifra este mare şi i-a depăşit aşteptările, pentru că nu credea că „impactul va fi atât de mare”. Ministrul a mai spus că 3.349 de deţinuţi au dobândit dreptul de a primi eliberare condiţionată.

Iată și ce s-a întâmplat în închisorile din România, în prima zi de aplicare a legii privind recursul compensatoriu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News