Minitrul Justiției, Tudorel Toader, a spus că „DNA și-a arogat o competență ce poate conduce la un blocaj constituțional”, în timp ce „Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Guvernului, care afectează buna funcționare a Guvernului”. În plus, acesta a spus că acțiunile DNA au fost „cel puțin exagerate”, lucru ce a dat naștere unor derapaje constituționale.
Cu toate acestea, concluzia ministrului Justiției este că, în acest moment, nu este oportună înlocuirea lui Augustin Lazăr, procurorul general al României, și a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA.
Raportul de evaluare are un număr de 19 pagini și va fi publicat integral pe site-ul Ministerului Justiției.
Evaluarea a fost făcută în contextul în care CCR a apreciat că a existat un conflict de natură constituțională între DNA și Guvern, după ancheta declanșată de procurorii anticorupție ca urmare a adoptării OUG 13. Ministrul Justiției a cerut informări de la Augustin Lazăr și Laura Codruța Kovesi și a avut întâlniri cu aceștia.
Discursul ministrului Justiției
„Evaluarea procurorului general al României și a șefei DNA a survenit în contextul în care pe de-o parte Guvernul a adoptat OUG, pe de altă parte, DNA a procedat la anchetat circumstanțele, legalității modului în care a fost adoptată ordonanța. În urma anchetei, președintele Senatului a sesizat CCR, cu constatarea existenței unui conflict de natura constituțională între DNA și Guvern”, a explicat Tudorel Toader.
„În momentul în care am anunțat evaluarea, au apărut discuții cu privire la competența ministrului. Dacă nu eram sigur de certitudinea acestei competeneței, nu apelam la evaluare. Articolul 132 din Constituției spune că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, controlului ierarhic sub autoritatea ministrului Justiției”, a spus Toader.
„Am solicitat informări de la Parchetul General și de la DNA, informări pe care le-am primit, complete și de îndată. Am avut întâlniri punctuale cu șefii Parchetului General și DNA. S-au făcut tot felul de speculații cu privire la momentul în care au venit cei doi procurori șefi. Am realizat evaluarea în deplină concordanță cu legea și fiecare dintre cei doi au venit în mai puțin de 10-15 minute de la momentul în care i-am invitat la discuții. Momentul venirii ambasadorului SUA a fost o pură coincidență”.
„Fiecare autoritate să rămână în matca ei constituțională, trebuie să-și cunoască competențele și să le respecte în deplină legalitate. CCR ne spune că a existat un conflict de natură constituțională, generat de ancheta DNA asupra membrilor Guvernului. DNA și-a arogat o competență ce poate conduce la un blocaj constituțional. Ministerul Public a creat o presiune asupra membrilor Guvernului, care afectează buna funcționare a Guvernului.”
„Eu am realizat evaluarea fără niciun fel de presiune, fără niciun fel de sugestie de la absolut nimeni străin de Ministerul Justiției. Nu am verificat soluții din dosar, pentru că nici n-ar fi fost posibil. Procurorul are autoritatea să decidă în legătură cu soarta unei cauze penale. Procurorii și judecătorii fac parte din autoritatea judecătorească”.
„Am verificat modul în care DNA și Parchetul General s-au raportat la exigențele constituționale. Prin decizie, CCR a restabilit echilibrul constituțional între autoritățile statului. Pe viitor, judecătorii trebuie să spună că pentru a debloca acel conflict și pentru a evita pe viitor conflicte similare, dă și remediu, în acest caz, acela că procurorii nu pot ancheta miniștrii, parlamentari în opera de legiferare. Nu pot ancheta oportunitate, împrejurări, circumsanțe, legalitate, constituționalitate. DNA și-a arogat o competență pe care nu o avea, a pus presiune pe Guvern”.
„Informările relevă derapaje instituționale, în sensul unor acțiuni cel puțin exagerate din partea DNA, derapaje care au produs reacții negative în media și la nivelul opiniei publice. DNA nu poate funcționa decât în acord cu rigorile statului de drept. Derapajele nu pot fi justificate prin invocarea dezideratului combaterii corupției, pentru că n-avem o ierarhie a valorilor, pentru că în numele promovării unei valori nu îți este permis de Constituție să încalci o valoare cel puțin în egală măsură protejată. Intruziunea trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit”.
„Activitatea procurorilor trebuie monitorizată fără ingerințe. Voi monitoriza activitatea procurorilor, dar fără să intervin în activitatea lor”, a subliniat ministrul Justiției.
„În acest moment, nu este oportună declanșarea mecanismului instituțional de revocare a procurorului general al României și de procurorul-șef al DNA”, a înccheiat Tudorel Toader.
Citește și: Poate fi concediată Laura Codruța Kovesi? Ce urmează după evaluarea ministrului Justiției
„Am făcut evaluările, cele 14 zile s-au împlinit chiar de aseară, voi proroga termenul cu două zile, dat fiind că am fost la Bruxelles, astăzi voi avea o întrevedere cu ambasadorul SUA, voi pleca din nou la Bruxelles. Miercuri, la orele prânzului, voi organiza o conferinţă de presă, vă voi invita şi vă voi da toate amănuntele”, a declarat luni Tudorel Toader, la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei.
Întrebat dacă în cadrul acestei evaluări s-a întâlnit şi cu procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, după discuţiile pe care le-a avut cu procurorul general al României, Augustin Lazăr, ministrul Justiţiei a evitat un răspuns, arătând doar că şi această informaţie va fi comunicată tot miercuri, în conferinţa de presă.
„Aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns: miercuri la orele prânzului. (…) De ce insistaţi pe aceeaşi formulă. (…) Nu este secret, dar este în procedura pe care v-am anunţat-o, că la final vă voi răspunde la toate întrebările, voi da toate răspunsurile posibile”, a spus Tudorel Toader.
Tudorel Toader a anunțat, recent, că va avea discuții separate cu șefii Parchetului General și DNA, după apariţia motivării CCR pe conflictul DNA-Guvern şi că în paralel va face o evaluare a instituţiilor.
”Voi avea discuţii cu procurorul general al PICCJ, cu Augustin Lazăr, şi separat cu procurorul şef de la DNA, pe tema despre care vorbim, evoluţiile acestea, modul în care dânşii s-au raportat la lege, la standardul constituţional, la standardele Comisiei de la Veneţia”, a spus Toader.
Ulterior, ministrul a spus că nu a sugerat că nu i-a sugerat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia, ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii. “Nu am sugerat să îşi dea demisia, am spus şi am rugat să nu se speculeze pe tema aceasta, şi am invocat o instituţie care există în Codul Muncii. Oricine poate să îşi dea demisia, nimeni nu este obligat să muncească ceva împotriva voinţei lui”, a declarat ministrul.
Tăriceanu: Nu mi-am schimbat opinia, Kovesi să își dea demisia
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că își menține opinia că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, ar fi trebuit să demisioneze în urma deciziei Curții Constituționale, care a constatat intervenția DNA în activitatea Executivului, după scandalul legat de adoptarea Ordonanței 13.
„Ceea ce am declarat mai spun o dată: după decizia Curții Constituționale, care a sancționat sever intervenția DNA-ului în activitatea Executivului — un lucru care este, să știți, unicat nu numai în politica românească, dar la nivel european, și lucrul acesta l-am constatat cu ocazia discuțiilor pe care le-am avut cu omologii mei europeni, președinți de parlamente, cu o săptămână în urmă la Roma, toți au rămas consternați de acest lucru — eu am spus că ar fi fost normal ca după un astfel de gest care dovedește, până la urmă — nu cred că e vorba de o necunoaștere a elementelor fundamentale constituționale, ci lucruri de altă natură — ca doamna Kovesi să își dea demisia. Nu mi-am schimbat părerea, pentru că este o încălcare extrem de gravă a Constituției”, a afirmat liderul ALDE duminică, la Digi24.
Citește și:
- Iohannis, despre Codruța Kovesi și Augustin Lazăr: Sunt foarte mulțumit de activitatea lor, nu cred că se va cere revocarea
- Kovesi, la bilanțul DNA: Am avut alături cel mai bun aliat, cetățeanul român, care dorește o Românie fără corupție
- Laura Codruța Kovesi s-a întâlnit cu ministrul Justiției, Tudorel Toader: „Nu mi-a cerut demisia. Am discutat despre activitatea DNA”