Reacția ministrului a venit după ce Administrația Națională a Penitenciarelor a oferit, în urmă cu o zi, cifra de 1.200 de deținuți eliberați, pe această lege, ca un drept replică față de afirmația ministrului Justiției, Tudorel Toader, care anunțase în Parlament că de această lege au beneficiat până acum aproximativ 600 de deținuți.
„Cei de la sindicat v-au dat o informaţie absolut eronată, pentru că pe data de 7 noiembrie aveam un document oficial de la ANP cu faptul că au fost eliberaţi 650 de deţinuţi, ca urmare a Legii recursului compensatoriu”, a spus Tudorel Toader, după ce a participat la ședința publică a CCR.
El a ținut să precizeze că în cei 650 intră şi cei 529 eliberaţi în prima zi. ”Nu cumva să-i adăugaţi pe cei eliberaţi în prima zi cu 650, că sigur vă dă mai mult. Am cerut directorului ANP, am vorbit şi astăzi cu dânsul, îmi trimite oficial un comunicat astăzi şi dumneavoastră, dacă nu vă supăraţi, nu ar trebui să daţi drumul la informaţii de natură să genereze o anumită preocupare, să nu zic temere, fără să o verificaţi, pentru că faceţi un rău opiniei publice”, a declarat Toader.
Ministrul Justiţiei a mai spus că era obligat să pună în aplicare prevederile unei legi care a intrat în vigoare, și a menționat că în Parlament a fost schimbat sensul și natura juridică a recursului compensatoriu din vocaţie la liberare condiţionată la zile considerate efectiv executate.
”Întrebaţi aşadar pe cine a iniţiat de ce nu a fundamentat legea, de ce nu a făcut studiu de impact”, a mai spus ministrul.
Tudorel Toader a comentat și faptul că au fost puşi în libertate şi câţiva deţinuţi care nu îndeplineau condiţiile. În opinia sa, acest lucru este regretabil, dar eroarea poate fi explicată prin volumul mare de muncă.
„Au fost trei de la Giurgiu care, din eroare, au fost puşi în libertate, iar la scurt timp au fost reîncarceraţi. Doi aveau o săptămână sau două de făcut în continuare şi altul avea vreo trei săptămâni. Sigur, dacă vreţi, din punctul meu de vedere, e regretabil faptul, dar volumul de muncă, presiunea şi celelalte sunt atât de mari, încât se poate greşi. Mai rău ar fi fost dacă cumva, în loc să le dea drumul cu trei zile mai devreme, i-ar fi ţinut trei zile mai mult în detenţie. Atunci ar fi fost foarte rău, pentru că s-ar fi numit lipsire de libertate”, a mai precizat ministrul Justiţiei, despre erorile din aplicarea legii recursului compensator.
Citește și: Închisoare pentru șoferii care consumă alcool sau stupefiante, între momentul accidentului și prelevarea probelor