„Am exemplificat că ceea ce face Victor Ponta şi modul în care se raportează la mine este sub aşteptările mele ca cetăţean. (…) Nu am depus nicio plângere împotriva lui, însă urmează să depun o cerere prin care să îl chem în instanţă. M-a acuzat că la mine în birou a venit un primar şi a făcut trafic de influenţă să adopt o ordonanţă de urgenţă. Îi dau posibilitatea în instanţă să probeze acest lucru. O fac şi în apărarea demnităţii acestei funcţii”, a declarat Raluca Prună la Realitatea TV.
Precizările ministrului Justiţiei vin în contextul în care Raluca Prună a anunţat pe pagina sa de Facebook că îl va acţiona în instanţă pe Victor Ponta dacă o va mai calomnia, după ce fostul premier a avut o postare în care ar fi făcut referiri la Raluca Prună ca fiind „stalinistă”. Prună a mai spus că a găsit restanţe în Ministerul Justiţiei din cauza fostului premier.
„Nu aş vrea să spun cum a condus România. În ministerul pe care il conduc, desi sunt foarte atacată de Victor Ponta, am găsit numeroase restanţe care se datorează şi domniei sale. Atacul în ce mă priveşte ar fi fost inveitabil împotrica oricăarui ministru al Justiţiei. Suntem într-o perioadă foarte complicată şi, deodată, descoperim că justiţia a devenit foarte independentă”, a completat ministrul.
„Nu sunt om politic, îmi place ce fac, îi sunt recunoscatoare lui Dacina Cioloş că m-a invitat în echipa sa, însă nu voi rămâne un alt mandat într-un nou Guvern, chiar daca va rămâne Dacian Cioloş”, a mai spus Raluca Prună.