„Ceea ce iese în spaţiul public despre oricare dintre noi, din echipa guvernamentală, afectează toată echipa. Este o chestiune de încredere. Încrederea se clădeşte cu greu şi se dărâmă foarte uşor. De aceea, fiecare dintre noi, atunci când avem de dat explicaţii, e bine să le dăm, să le dăm cât mai complet posibil şi cât mai convingător”, a afirmat Stelian Ion la Digi24, potrivit news.ro.
Ministrul consideră că explicațiile oferite de Florin Cîțu, cu privire la subiectul celor două zile de închisoare din SUA după ce a condus maşina în stare de ebrietate acum 20 de ani, „sunt binevenite”.
„De asemenea, dacă mai persistă anumite întrebări, cred că trebuie continuat cu a răspunde pe resturile de întrebare, să zic aşa. Dacă există alte probleme, la fel, trebuie explicat cu răbdare, cu lux de amănunte, astfel încât oamenii să înţeleagă şi să aleagă”, a precizat Stelian Ion.
„Dacă problemele persistă şi se acutizează, bineînţeles că se vor lua decizii”
Ministrul justiţiei a menționat că nu comentează asupra unor cereri privind demisia lui Cîțu venite din coaliție și a susținut că îşi doreşte ca acesta să rămână în fruntea Guvernului.
„Demisia? Chestiunea asta nu am discutat-o şi nu voi face aprecieri asupra acestui subiect. Am spus că aceste chestiuni – şi premierul a spus, şi eu spun în seara asta, şi colegii mei – că le vom discuta în coaliţie. Dar eu îmi doresc foarte mult ca această echipă cu Florin Cîţu în calitate de premier să meargă înainte”, a precizat Stelian Ion.
Acesta a subliniat apoi că nimeni nu este de neînlocuit, nici măcar șeful Guvernului.
Dacă problemele persistă şi se acutizează, bineînţeles că se vor lua decizii. Niciunul dintre noi, nici măcar premierul, nu este de neînlocuit.
Stelian Ion, ministrul Justiției:
Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, 14 august, referindu-se la faptul că a făcut închisoare două zile în SUA în 2001 pentru că a condus sub influenţa alcoolului, că nu l-a înștiințat pe preşedintele Klaus Iohannis despre incident, înainte să ocupe demnități publice, și a precizat că nu s-a gândit niciun moment să îşi dea demisia din fruntea Guvernului.