„Libanul se confruntă în prezent cu o criză, care îi amenință însăși existența”, a spus Abdallah Bou Habib în timp ce se adresa Adunării Generale a Națiunilor Unite.

„Este nevoie o intervenție internațională urgentă înainte ca situația să scape de sub control cu ​​efect de domino, făcând această criză imposibil de stăpânit”, a continuat ministrul libanez de externe, care a avertizat că actualul conflict s-ar putea „transforma într-o gaură neagră care va înghiți regiunile, pacea și securitatea internațională”.

„Criza din Liban amenință întregul Orient Mijlociu cu ce este mai rău, dacă situația rămâne așa cum este în prezent și dacă lumea rămâne impasibilă. Dorim să reiterăm astăzi apelul nostru pentru o încetare a focului pe toate fronturile”, a precizat Abdallah Bou Habib.

Potrivit ministului libanez de externe principala cauză a instabilității în regiune vine din lipsa unei soluții permanente la ocuparea teritoriului palestinian de către Israel.

„A revendica orice altceva ar fi o pierdere de timp”, a conchis Abdallah Bou Habib.

Între timp, luptele dintre Israel și Hezbollah continuă. Armata israeliană a anunțat că a lovit aproximativ 220 de ținte Hezbollah în Liban pe tot parcursul zilei de joi, inclusiv siturile de infrastructură ale grupului, lansatoare și facilități de depozitare a armelor.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Declarația vine pe fondul unui alt val de schimburi de focuri peste granița Israel-Liban între Forțele de Apărare ale Israelului și gruparea militantă susținută de Iran.

Potrivit armatei israeliene, Hezbollah a tras joi peste 150 de proiectile, declanșând sirene în Israel. Hezbollah a confirmat că a efectuat mai multe atacuri în nordul Israelului cu rachete și drone.

Foto: Hepta

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI