Imagini de la conferință au fost distribuite pe Facebook chiar de Szijarto. „În afara bulei transatlantice (n.r. NATO, organizație militară din care Ungaria face parte), majoritatea covârșitoare are poziția propace, pe care o reprezentăm și noi. Atâta timp cât această majoritate globală există, există speranța că acest război să fie încheiat cât mai curând posibil cu un acord care să garanteze pacea și securitatea în această regiune pe termen lung”, a fost comentariul lui Peter Szijjarto.

În fotografiile postate atât de oficialul maghiar, cât și de alți participanți la eveniment, se vede că pe scenă, pe două ecrane mari amplasate în spatele vorbitorilor, a fost afișată harta Ungariei Mari, suprapusă peste cea a Ungariei actuale.

„Este la latitudinea fiecăruia să decidă singur cât de elegant și proucrainean este un gest de a vorbi despre pace și securitate în fața unei hărți care înfățișează Ungaria Mare, din care face parte și Ucraina”, scrie Telex.

Ungaria Mare (în maghiară Nagy-Magyarország) este un concept politic revizionist, care vizează revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918, când exista structura statală multinațională Austro-Ungaria.

Premierul ungar Viktor Orban a fost aspru criticat de vecinii săi europeni din cauză că a făcut propagandă „Ungariei Mari” la un meci amical de fotbal, pe 20 noiembrie, anul trecut.

O hartă de pe fularul său prezenta granițele fostului regat al Ungariei – pierdut în urma Tratatului de la Trianon din 1920 – care includea părți din Austria, Croația, România, Serbia, Slovacia și Ucraina de astăzi.

Orban respinsese anterior criticile, argumentând că „echipa națională de fotbal a Ungariei este echipa tuturor maghiarilor, indiferent unde locuiesc”.

Ministerul român de Externe l-a acuzat pe Orban de „revizionism”, în timp ce Kievul a cerut „scuze oficiale” din partea Budapestei.

Ministrul de externe al Slovaciei, Rastislav Kacer, a calificat, de asemenea, fularul cu simbolism istoric drept unul „dezgustător”, vorbind despre „vârful unui iceberg şi un moment în care trebuie să se ia poziţie”.

Orban respinsese anterior criticile, argumentând că „echipa națională de fotbal a Ungariei este echipa tuturor maghiarilor, indiferent unde locuiesc”.

Luna trecută, Federația Ungară de Fotbal a anunțat că UEFA i-a permis afișarea la meciuri a steagului Ungariei Mari.

Serviciul de presă al UEFA a informat, pe 22 martie, într-un comunicat oficial transmis la solicitarea Libertatea, că nu a aprobat utilizarea steagurilor și bannerelor care înfățișează „Ungaria istorică”.

Foto: Facebook Peter Szijarto

 
 

Urmărește-ne pe Google News