„Românii trebuie să știe că suntem permanent pe teren pentru a verifica sursele de poluare și luptăm să combatem acest fenomen. Vom impune toate măsurile care se impun atât față de agenți economici, cât și față de autoritățile locale pentru a ne asigura că nu se mai poate pune în pericol viața oamenilor!”, a scris Costel Alexe pe Facebook.
„Am anunțat ieri că verificăm toți operatorii economici din Ilfov și Bucuresti pentru a vedea dacă respectă cadrul legal privind legislația mediului și pentru a-i obliga să intre în legalitate și să își monteze aparate de măsurare la coșurile de emisie a gazelor în atmosferă”, a continuat ministrul.
Cu referire la faptul că ieri încă două containere pline cu deșeuri au fost descoperite în Portul Constanța, Alexe a precizat că autoritățile responsabile din localitate au efectuat un control în urma căruia „s-a constatat că, deși în documentele prezentate la autoritatea vamală figurează ca fiind produse de uz casnic, acestea erau de fapt deșeuri inutilizabile”.
„Comisarii Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu au declarat transportul ca fiind transfer ilegal de deşeuri şi nu au permis descărcarea acestuia pe teritoriul României. Produsele au fost reintroduse în containere pentru a fi expediate în țara de origine”, a mai precizat ministrul, care a postat pe Facebook mai multe fotografii cu deșeurile.
Costel Alexe a fost avizat pozitiv astăzi în comisiile parlamentare de specialitate pentru funcția de ministru al Mediului, cu 19 voturi „pentru” şi 18 „împotrivă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro