Acestea se caracterizează printr-un vânt puternic cu deplasarea aerului în spirală, însoţit de ploi torenţiale şi descărcări electrice, iar dacă s-ar năpusti asupra Moldovei, ar semăna dezastru. Ce a omis ministrul să spună e că ciclonul aşteptat aici e unul extra-tropical, obişnuit în România în perioadele de vară, şi nu unul agresiv.
“Precipitaţiile abundente de la începutul acestei săptămâni din estul ţării au marcat un alt ciclon şi de azi se aşteaptă un altul, care va veni din Ucraina. Înseamnă averse, descărcări electrice şi vânt. Astfel de fenomene sunt frecvente la noi, mai ales vara. Va rămâne tot deasupra Moldovei pentru că acolo umezeala e foarte mare, dar sperăm că nu va sta mult acolo”, ne-a explicat Aurora Bell, directorul Departamentului de Prognoze de la Administraţia Naţională de Meteorologie.