„În primăvară, am comandat un studiu de la un institut de cercetare şi am avut câteva rezultate care confirmă faptul că, în continuare, una dintre cele mai importante surse de poluare rămâne traficul”, a spus Tanczos Barna, potrivit news.ro, apoi a precizat: „Am constatat că în anumite perioade, foarte ciudat, în zilele de weekend, sâmbătă, de cele mai multe ori, apare acea contribuţie a unor incendieri”, a spus Tanczos Barna.
El a precizat că pentru unii dintre cei care provoacă acele arderi nu contează nici amenda, nici arestarea.
Există comunităţi unde nu contează. Unde nici amenda nu contează, nici arestarea nu contează, cătuşele nu sunt o sperietoare. Trebuie mers acolo aproape zilnic. Zilnic controlat, verificat, confiscate aceste materiale.
Ministrul demis al mediului, Tanczos Barna:
Acesta a venit apoi cu o propunere de rezolvare a problemei poluării.
„Dacă reuşim să instalăm noul Guvern, va trebui să luăm o decizie tranşantă şi să eliminăm posibilitatea achiziţionării materialelor rezultate din arderi la firmele care le comercializează mai departe, pentru că trebuie să urmărim şi traseul banilor. Foarte multe din aceste incendieri se fac cu scopul de a obţine nişte venituri, din păcate foarte mici pentru acele comunităţi, dar importante pentru ei”, a mai explicat ministrul mediului.
Capitala, printre cele mai poluate orașe europene
Bucureștiul se află de ani buni în topul celor mai poluate orașe europene. În 2019, ocupa locul 7 în clasament.
Anul trecut, Bucureștiul și încă două orașe din România, Cluj-Napoca și Brașov, ocupau primele poziții în top 5 al celor mai poluate orașe din Europa din cauza traficului – Bucureștiul fiind pe locul 2, după Londra.
România a fost condamnată în aprilie 2020 la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru nerespectarea sistematică şi persistentă, începând cu 2007, a valorilor‑limită zilnice pentru concentraţiile de PM10.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro