Ministrul Costel Alexe a declarat după întâlnirea cu
primarii din București, Brașov și Iași că există o ”asociere certă” între
zonele poluate cu PM10 (pulberi în suspensie, praf- n.red) și incidența
infarctului.  

„În momentul de față, și Iași și Brașov au înțeles că au nevoie de aceste rapoarte privind starea de sănătate a populației, raport pe care Bucureștiul îl are astăzi și care spune foarte clar că avem asociere certă în ceea ce înseamnă zonele cu poluare, cu PM 10, și incidența cazurilor de infarct miocardic și a tuturor celorlalte boli cardiovasculare”, a declarat Alexe, conform sursei citate.

Alexe a precizat că toate cele trei orașe recunosc că
au depășit nivelul de poluare admis, dar situația din București este ”mult mai
tragică”.

„M-am bucurat că după ore de discuții, administrațiile Brașov, Iași și București au înțeles că Planul de măsuri asumat (PICA) trebuie să aibă un ritm mai alert de implementare, toate cele trei admnistrații admit că au depășiri peste cât ar trebui să aibă pe acești indicatori PM10, important este ca în perioada imediat următoare să-și intensifice implentarea măsurilor de infrastructură și de mediu.

În ceea ce privește Bucureștiul, aici situația este mult mai tragică. Discuția cu autoritatea publică a fost ca acest PICA să fie implementat cât se poate de repede”, a precizat ministrul Mediului.

Alexe: Garda de Mediu, nepăsătoare

Costel Alexe a mai spus că a observat ”o relaxare nejustificată” a Gărzii de Mediu la problema poluării, precizând că este ”inadmisibilă” atitudinea acesteia ”nepăsătoare” față de problemele de mediu din București.

„Rolul Gărzi de Mediu trebui să fie unul extraordinar de activ în ceea ce privește verificarea respectării condițiilor din avize și acordurile de mediu pentru toți operatorii privați sau administrațiile locale, pentru că o mare cantitate din acest PM10 rezultă din aceste șantiere haotice care sunt azi în România.

Observ o relaxare nejustificată a gărzilor de mediu în ceea ce privește verificarea condițiior de mediu pe care ar fi trebuit să le îndeplinească autoritățile locale.

Este inadmisibil ca într-o capitală cu atât de multe probleme, Garda Națională de Mediu să fi fost atât de nepăsătoare”, a mai declarat Alexe.

Război pe marginea poluării

Cifrele recente au arătat o depășire de peste 700% a nivelului maxim admis de poluare cu praf în București, care a dus la declanșarea unui conflict deschis între ministrul Mediului, Costel Alexe, și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Ministrul a spus că bucureștenii respiră otravă și ar
trebui să poarte măști, în timp ce primarul i-a răspuns acestuia să se mute din
Capitală dacă nu-i place aerul de aici.

Pe de altă parte, România are printre cele mai ridicate cote ale mortalității din Europa din cauza poluării.

Urmărește-ne pe Google News