Una dintre anchete este derulată de Garda Națională de Mediu, pentru că este implicat un animal dintr-o specie CITES (tratat prin care sunt protejate zeci de specii de plante și animale, între care și ursul brun – n.r.), iar cea de-a doua, de Garda Forestieră, pentru că este vorba despre folosirea armelor de vânătoare.

„Trebuie văzut dacă s-a respectat legea cu privire la derularea extragerii și trebuie văzut dacă ursul împușcat este cel pentru care s-a dat derogarea. Așteptăm finalizarea anchetelor, nu vreau să mă antepronunț”, a declarat ministrul mediului Tanczos Barna miercuri seară.

Dacă extragerea nu a fost legală, spune ministrul, „sancțiunea este de 30.000 de euro și se face o urmărire penală”.

Schimbarea condițiilor în care sunt date derogările

După împușcarea ursului Arthur de către prințul austriac, ministerul ia în calcul schimbarea legii vânătorii, mai exact a procedurilor de acordare a derogărilor pentru uciderea animalelor din speciile protejate, precum și reducerea valabilității acestora.

Am propus deja ca aceste condiții să fie incluse în noile reglementări. Dacă în câteva săptămâni nu se identifică ursul pentru care se cere derogarea, documentul își va pierde valabilitatea, iar dosarul trebuie refăcut.

Tanczos Barna, ministrul mediului:

„Nu sunt de acord ca aceste cote de intervenție să fie folosite pentru alt scop decât cele pentru care au fost date. Nu are nicio logică pentru care extragerea să fie făcută de altcineva decât membrii asociației de vânătoare. Atât timp cât nu avem cote de vânătoare, vorbim doar de intervenție. Dacă vorbim de intervenție, să fie intervenție și să nu fie activitate discutabilă. Dar legea nu interzice expres această practică”, a adăugat ministrul.

Barna nu a explicat de ce a semnat ordinul de derogare pentru uciderea ursoaicei de care s-au plâns localnicii din Ojdula, județul Covasna, în condițiile în care la dosar erau documente care vorbeau despre atacuri petrecute în urmă cu jumătate de an.

„Din cele trei dosare, este singurul care a avut probe suplimentare. Este motivul pentru care celelalte două au fost respinse”, a fost singura precizare a ministrului Mediului.

Dezbatere pe mărimea ursului

Barna s-a legat, în schimb, de mărimea ursului Arthur, împușcat de prințul austriac.

„Acea persoană care a afirmat asta probabil are puteri supranaturale de a putut spune că este cel mai mare urs din țară. În România nu există acum vânătoare, deci e imposibil să poți compara doi urși și să vezi care este cel mai mare”, a spus Barna.

Și premierul Florin Cîțu a spus, rugat miercuri, la finalul ședinței de Guvern, să comenteze incidentul din Covasna, că „se pare nu este cel mai mare urs”.

„Se pare că nu toate informațiile din spațiul public sunt corecte și nu aș vrea să comentez ceva care nu este corect. Se pare că nu este cel mai mare urs”, a spus el.

Vânat în țara în care este interzisă vânătoarea

Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a primit aprobare de la Ministerul Mediului să împuște o ursoaică ce făcea pagube în gospodăriile oamenilor din localitatea Ojdula, din Covasna, dar a împușcat ursul greșit, pe Arthur, cel mai mare urs brun din România, acuză organizația de mediu Agent Green.

În România, vânătoarea de urși este interzisă pentru că ursul este protejat atât de legislația națională, cât și de cea europeană, prin Convenția de la Berna, care a inclus ursul brun pe lista speciilor protejate care nu pot fi vânate în scop de agrement.

Prințul austriac s-a folosit însă de o derogare oferită de minister pentru Asociația de Vânătoare Botos pentru a ucide ursoaica.

Deși România a renunțat la cotele de vânătoare în 2016, Ministerul Mediului aprobă în fiecare an, printr-un ordin, cote de intervenție pentru uciderea unui anumit număr de exemplare din speciile protejate. Este vorba însă de animale care distrug recolte sau reprezintă un pericol pentru oameni.

Foto: Hepta

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News