Costel Alexe a făcut luni un control la Ocolul Silvic Ghimeş Făget și a constat o pagubă de 410.000 de lei.

Garda Forestieră a stabilit că a fost
furată o cantitate de 670 metri cubi de lemn în valoare de 410.000
lei.

„Eu, ca ministru, fie că vorbim de acest ocol, fie că vorbim de orice altă suprafaţă împădurită a României, vreau să îi văd cu cătuşe pe mâini pe toţi cei care fură din pădurile private sau publice ale statului. Este de datoria noastră să păzim cât se poate de bine fondul forestier. Toţi cei care se fac vinovaţi pentru furt, pentru abuz în serviciu sau pentru neglijenţă, să plătească în faţa legii. Lupta cu cei care taie ilegal din pădurile României este în plină desfăşurare”, a declarat ministrul Costel Alexe, potrivit Digi24.

Ocolul administrează pădurile din
județele Neamț și Bacău, iar inspectorii au stabilit că trei
firme au tăiat ilegal copaci. Ministrul Mediului, Apelor şi
Pădurilor a precizat că inspectorii Gărzii Forestiere au înaintat
Parchetului trei dosare penale pe numele firmelor respective, le-au
retras certificatele de atestare şi le-au amendat cu 52.000 lei.

„Vom acţiona fără jumătăţi de
măsuri, fără compromisuri, şi toţi cei care se fac vinovaţi de
furt, de neglijenţă, de sprijin pentru cei care au în sânge
aceste infracţiuni, să plătească. M-aş bucura foarte mult să îi
vedem la puşcărie. (…) Îmi doresc foarte mult ca împreună cu
populaţia şi mai ales inspectorii de la Gărzile Forestiere,
Poliţia Jandarmeria, judecători şi procurori să facem în aşa
fel încât în România să stârpim pe toţi cei care taie pădurea
ilegal, să îi pedepsim şi evident să protejăm pădurea”, a
adăugat Costel Alexe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News