Ministrul muncii a explicat că vor fi indexate cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare, de la începutul anului viitor, însă 4,45% dintre pensii vor rămâne la aceeași valoare.
„Adevărul este unul singur, iar pensionarii din România merită să ştie adevărul. Din totalul de 4,6 milioane de pensii, aproximativ 82,5% au crescut la recalculare. 13,8% se vor majora peste patru luni la 1 ianuarie 2025, când va avea loc prima indexare a valorii punctului de referinţă, conform legii. Tot de la 1 ianuarie 2025 se vor indexa şi cele 3,8 milioane de pensii care au crescut la recalculare. Mai rămân doar 4,4% dintre pensii care vor avea aceeaşi valoare după indexarea de la 1 ianuarie. Ele vor avea aceeaşi valoare pentru că astăzi nivelul lor este peste contribuţiile plătite comparativ cu ceilalţi pensionari. Cele 4,4% dintre pensii vor rămâne la aceeaşi valoare până când vor fi ajunse din urmă de celelalte pensii care au avut aceeaşi bază contributivă, dar au fost mai mici ca valoare”, a spus Simona Bucura-Oprescu, potrivit Digi 24.
„Toate deciziile cu pensiile majorate rămân”
De asemenea, aceasta a ținut să precizeze că pentru cei 3,9 milioane de pensionari recalcularea reprezintă o reparare a nedreptăţii care li s-a făcut anterior, când primeau pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi au contribuit la fel.
„Odată ce s-a înfăptuit dreptatea, ea nu poate fi anulată. Nimeni nu poate interveni pentru a le diminua sumele primite în plus prin care li s-a făcut dreptate. Toate deciziile cu pensiile majorate rămân. Nici una dintre deciziile cu pensii majorate nu va fi anulată. Cei care atacă reforma sunt adevăraţii adversari ai echităţii în sistemul public de pensii(…) Cei care atacă reforma susţin perpetuarea inechităţilor şi perpetuarea tratamentului incorect la care au fost supuşi 3,8 milioane de pensionari care au primit pensii mai mici decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel(…)”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, într-o conferință de presă susținută marți la sediul Ministerului Muncii.
Bucura Oprescu a mai spus că şi cele 17,5% dintre pensii care nu au fost majorate la recalculare vor creşte prin indexare de la 1 ianuarie 2025.
„Este nedrept că toată dezbaterea din media şi mai ales din mediul politic despre această reformă a pensiilor s-a concentrat pe pensiile care au rămas cu aceeaşi valoare în urma recalculării. S-au concentrat pe cele aproximativ 17,5% dintre pensii care rămân la aceeaşi valoare, dar în proporţie de peste trei sferturi vor creşte şi ele de la 1 ianuarie 2025. Cum vor creşte aceste pensii? Prin aplicarea mecanismului de indexare prevăzut în lege”, a explicat ea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
floridante_ro • 04.09.2024, 07:52
PSD-ul va avea surprize la alegeri le va iesi pe nas minciunile lor
K476 • 04.09.2024, 01:23
Sa inghete si specialii, ca sunt paraleli cu contributia. Cand mai returneaza aia banii?
dabaca2020 • 03.09.2024, 17:33
psd-istii s-au bazat mult pe acesta Lege nefunctionala a recalcularii pensiilor ,pentru ca majoritatea electoratului lor ,,sunt pensionarii !! De acesta data ,,,si-au tras un glont in picior ,, --Pensionarii nemultumiti ,este clar cu cine vor vota !