Ministrul Muncii a declarat că are mâinile legate în scandalul celor 36 de muncitori din Sri Lanka, concediați de angajatorul din Botoșani și abandonați pe Aeroportul Otopeni.

„Supervizorul nu a raportat tot ce se întâmplă! Cert este că am vrut să știu dacă înainte de acest episod primeau salarii. Mulți mi-au spus că da, chiar dacă mai rămâneau și după program. Dar, până la acest episod erau plătiți la timp. Echivalentul în lei a 550 de dolari, fără să li se rețină bani de cazare și masă, așa cum mă temeam eu.

Nu voi lua o decizie fără să mă consult cu
dânșii, pentru că vreau să caut oferte azi, iar la sfârșitul zilei merg să le
prezint, îi las să se gândească în noaptea asta, iar mâine dimieață să-mi spună
ce oferte au ales.

Cert este că niciunul nu vrea să se întoarcă în Sri Lanka, ci vor să rămână să muncească aici, în România, așa că, le-am promis că le gasesc de muncă”, a declarat Ministrul Muncii.

Violeta Alexandru a mai spus că cei care sunt internați cu Covid-19 la Spitalul Județean Botosani sunt sub tratament și vor ramane acolo în toată perioada cât vor fi sub tratament.

Ministrul Muncii a declarat că firma de
recrutare și-a încheiat treaba atunci când oamenii au semnat un contract cu
angajatorul. „Ei sunt veniți în România din vara anului trecut. Este o situație
clasică de litigiu de muncă. Oamenii știu ce au semnat, pentru că toate contractele
sunt și în engleză și în limba lor, deci știau unde vin și ce anume vor munci.

Referitor izbucnirea scandalul, Violeta Alexandru spune că cei de la companie susțin că srilankezii au fost foarte indisciplinati, însă lucrurile s-au degradat din cauza pandemiei de coronavirus.

Ministrul Muncii spune că srilankezii vor rămâne în această noapte la hotel, unde au mancare, iar condițiile sunt bune, e curățenie în cameră, unde sunt cazați câte doi.

Referitor la rapiditatea cu care le va găsi de muncă, Violeta Alexandru a declarat că are nevoie de o mobilizare, dar decizia va aparține în totalitate angajatorului. „Nu pun presiune pe angajatori. Mă interesează ca ei să știe ce semneză, ce vor munci și că se respectă contractul”, a mai spus Violeta Alexandru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News