Ministrul Muncii a scris pe contul de Facebook că „în două săptămâni lucrurile se vor schimba”
”Am făcut, în zilele lucrătoare dinainte de Crăciun, un simplu test. Am telefonat fiecărei Case Județene/locale (pentru București) de Pensii. Iată doar 10 apeluri în filmarea de mai jos. Am vrut să am propria opinie, în completarea experiențelor pensionarilor care mi-au trimis mesaje pe această temă. Sunt probleme și cu modul în care se vorbește pensionarilor care ajung la Casele de Pensii.
În 2 săptămâni, lucrurile se vor schimba”, a notat Violeta Alexandru pe Facebook.
Ministrul Muncii a afirmat că, la nivel național, din 41 de case Județene de pensii apelate, doar 12 au răspuns la telefon.
„La nivelul țării, din 41 de Case Județene de Pensii apelate, doar 12 au răspuns la telefon. Am avut și surprize plăcute, inclusiv Case județene care preiau cereri și documente online. Și un sector al Municipiului București lucrează deja în online. Deci, se poate! Voi discuta fiecare caz la prima videoconferință cu reprezentanții Caselor, organizată la începutul anului.
Primul contact între instituțiile din coordonarea Ministerului Muncii și cetățeni este, de foarte multe ori, prin intermediul telefonului. Oamenii cer minime îndrumări. Au nevoie de confirmarea unor informații afișate pe paginile de internet. Dacă le-ar primi, o parte dintre problemele ridicate s-ar lămuri de la început. Sunt oameni în vârstă cei care sună, de regulă. Pentru ei, oferirea unor minime informații, prin telefon, contează mult, salvează un drum parcurs cu dificultate de acasă la instituție. Aceștia se deplasează greu, mai ales în sezonul rece”, a mai scris Ministrul Muncii.