„Noi am înghețat aceste pensii (speciale, n. r.) până la o abordare foarte corectă și serioasă a Legii pensiilor în general. După ce ieșim din Legea salarizării unitare, vom intra în sistemul de pensii, care trebuie corectat, pentru că avem această indemnizație minimă care ajunge de anul acesta la 520 de lei. Ne-am propus ca de la 1 ianuarie să fie de 600 lei, pentru că nu poți să trăiești în România cu o astfel de indemnizație minimă. Dar, atenție, aici vorbim în general de oameni care nu au muncit poate niciodată în viața lor, nu au niciun an vechime în muncă. Dar s-a ajuns în situația în care, mărind aceste indemnizații sociale minime, să îi ajungă din urmă pe cei care au muncit 15 ani”, a anunțat Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3.

„Vom îngheța toate pensiile speciale. Ei, de regulă, pe pensiile speciale ies cu 120% din venitul brut din ultimele luni. Asta înseamnă un salariu de 2.000 lei, la care adăugăm sporuri de până la 1.000 de lei, ies cu pensia de 3.000 — 3500 de lei, și vorbesc la nivel minim. Sunt pensii care ajung și la 45.000. Sunt foarte multe care trec de 20.000 de lei. Pensiile speciale, deocamdată, sunt înghețate până când vom intra în întreg sistemul de pensii. Noi vrem ca imediat după ce ieșim din Legea salarizării să ne concentrăm pe pensii”, a spus ministrul, despre pensiile cu regim special.

Potrivit ministrului, Guvernul nu vrea să scadă nicio pensie în România: ”Ideea e să stea liniștiți, că nu vrem să scădem nicio pensie în România. Dar vrem să corectăm cu foarte mare atenție sistemul, pentru că, dacă mai mergem în haosul acesta, unii vor fi asistați social, iar alții vor fi cu niște pensii care vor fi mai mult decât îndestulătoare pentru România”, a arătat Lia Olguța Vasilescu.

Ministrul Muncii: E logic ca bugetarii să câștige mai mult decât cei de la privat, sunt persoane cu studii superioare în proporție de 98%

Ministrul Lia Olguța Vasilescu a mai spus că ”e logic” ca bugetarii să câștige mai mult decât cei de la privat.

”În general, la stat sunt persoane cu studii superioare în proporție de 98%. Este logic ca măcar din acest punct de vedere ar trebui să fie sistemul de salarizare mai mare. Dar ideea nu este să-i abandonăm pe cei din mediul privat, care să rămână cu niște salarii foarte mici. Dimpotrivă, forțăm cumva mediul privat ca și ei să crească la rândul lor veniturile angajaților și pentru asta facem tot felul de formule de ajutor al oamenilor de afaceri (…) Când vom schimba sistemul fiscal de anul viitor o să vedeți că netul la angajatul din privat crește cu 17%, chiar dacă angajatorul nu mai pune niciun leu față de cât are acum în plată. Deci, să nu creadă cineva că am abandonat mediul privat, ne-am concentrat doar pe sistemul bugetar și i-am lăsat pe cei care lucrează la privat să moară de foame sau să fie sclavii cuiva”, a declarat ministrul Muncii.

Cine beneficiază de pensie specială, în România

Mai multe categorii de personal beneficiază, în prezent, de pensii speciale. Este vorba despre foști procurori, judecători, personalul civil navigant din aviația civilă, dar și militari, auditori publici externi ai Curții de Conturi. Pensii speciale are și personal diplomatic și consular, parlamentarii, personalul auxiliar din parchete și instanțele de judecată.

670 de foști parlamentari iau în acest moment pensie specială, iar 61 de aleși au făcut cerere la sfârșitul lui 2016, la încheierea mandatului de 4 ani în Legislativ, potrivit răspunsului celor două Camere ale Parlamentului, la solicitarea Libertatea.

În total, Parlamentul României are anul acesta un buget de peste 11 milioane de lei, pentru pensiile senatorilor și deputaților care au făcut cerere să primească această indemnizație pentru limită de vârstă. Fostul Parlament a adoptat, în urmă cu doi ani, un proiect de lege care introducea pensiile speciale ale parlamentarilor. O astfel de pensie ajunge la aproximativ 1.550 de lei pentru un mandat încheiat, 3.100 de lei pentru cei cu două mandate şi 4.600 de lei pentru cei cu trei. Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandate exercitat după suspendare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News