Întrebată care va fi plafonul indemnizaţiilor pentru mame, ministrul Muncii a arătat că, deocamdată, nu poate da un răspuns, fiind trei variante de lucru.

„Facem calcule, pentru că nu vrem să nedreptăţim pe cei care au contribuit la statul român, dar nici nu putem lăsa să se perpetueze un nivel de indemnizaţie care tinde să scape de sub control. Acum vedem dosarele care vin în continuare în plată şi ne dăm seama că de la lună la lună sunt venituri tot mai mari la notari, de exemplu, la persoane care lucrează pe drepturi de autor.

Ministrul a precizat că nu a avut timp să intre în această lege, pentru că sunt preocupați  de legea salarizării unitare. ”Până săptămâna viitoare, când va fi adoptată de Parlament, mi-e greu să mă concentrez pe altceva”, a precizat Olguţa Vasilescu, la Parlament.

În ceea ce priveşte afirmaţia premierului care a cerut o analiză serioasă, ministrul a spus că exact asta se întâmplă.  ”Sigur, avem o analiză până acum, dar lucrăm pe trei variante. Vom vedea şi în funcţie de decizia politică ce variantă va fi aleasă. (…) Absolut toţi colegii din coaliţia de guvernare vor putea afla aceste trei variante, inclusiv liderii coaliţiei, în momentul în care le vom înmâna”, a menţionat Vasilescu.

Guvernul ia în calcul plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului, la o sumă cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei. Propunerea apare în Programul de convergență 2017-2020, publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe și care a fost adoptat într-o ședință a Executivului.

Ministrul Muncii preciza, în ședința de Guvern, că analizează și urmează să propună Guvernului introducerea plafonului la indemnizația pentru creșterea copilului, „undeva între 5.000 și 10.000 lei”. Vasilescu a menționat că devine o practică ca angajatorii să plătească salarii mai mari în ultimele luni de sarcină, astfel încât cuantumul indemnizației să crească.

Premierul Sorin Grindeanu i-a solicitat ministrului muncii să facă rapid o analiză pe această temă.Mi-aș dori ca această analiză pe care o faceți să o facem destul de repede, astfel încât, pe de o parte, să luăm o decizie, dacă e de luat o decizie în acest sens, dar să fim și noi și românii informați despre anumite decizii pe care putem să le luăm”, a declarat premierul Sorin Grindeanu. ”

 
 

Urmărește-ne pe Google News