„Vor primi în plus (pensionarii n.r) de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din ţară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu. Pentru a pune în aplicare o asemenea lege există nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziţionăm. Suntem în procedura de achiziţie, suntem în procedura finală şi imediat semnăm raportul procedurii şi contractul. Scrie în lege clar că această procedură de recalculare şi de plată se derulează în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea în vigoare. Dacă să zicem că în februarie 2019 un pensionar care se încadrează la acea lege 192 primeşte acasă decizia de pensie cu noul cuantum el va fi pus în plată începând cu 1 octombrie 2018. Practic de când a intrat legea în vigoare până va primi decizia acasă acel pensionar va primi diferenţa de bani”, a explicat Marius Budăi la România TV.

El a subliniat că de această recalculare vor beneficia cei care au fost afectaţi de inechităţile create de multele modificări ale Legii pensiilor.

„De-a lungul timpului legea pensiilor (…) a fost tot amendată, tot modificată. S-au creat inechităţi, unii pensionari au ieşit mai devreme beneficiind de un alt stagiu de cotizare, alţii au beneficiat de punctaj la grupe, alţii nu. Acele persoane care nu au punctaj la grupele de muncă şi care au ieşit la pensie pe legi speciale se încadrează la 192. Acelor persoane le va fi recalculată pensia. Foarte important de precizat că, dacă cumva, din calcul, la unii dintre pensionari iese un cuantum mai mic niciun pensionar nu va pierde ci va rămâne în plată cu acel cuantum care este cel mai avantajos pentru el”, a mai spus ministrul Muncii.

Pe de altă parte, Marius Budăi a precizat în această lună pensiile vor fi plătite în toată ţara până pe 15 decembrie. Vor mai fi plătite pensiile prin poștă sau doar pe card? Vezi precizările noului ministru al Muncii.


Citește și… În interiorul celui mai modern laborator mobil din România: Caravana de 430.000 de euro care vrea să eradicheze tuberculoza


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News