„Pot să vă spun că peste trei milioane de români, pe simulările noastre, vor avea pensii mai mari. (…) Este important să ştie toţi românii că în 2024 vor avea pensii mai mari, datorită celor două procese. Oricum, fiecare român, datorită majorării de la 1 ianuarie, fiecare român, datorită faptului că valoarea punctului de pensie creşte, fiecare român în 2024 va avea o pensie mai bună”, a explicat Simona Bucura-Oprescu, întrebată la Antena 3 CNN, câţi pensionari nu vor avea parte de nicio creştere a pensiei, conform noii formule.
Ministrul a explicat că la contributivitate şi muncă egală, vor exista pensii egale.
„Pe recalculare este foarte important să explicăm cele două elemente pe care le avem, de contributivitate şi de stabilitate. Cu alte cuvinte, la contributivitate şi muncă egală vom avea pensii egale, fiindcă prin această nouă lege a pensiilor, în fapt, noi încercăm să corectăm trei categorii de inechităţi. Pe de o parte, inechităţile apărute între pensionari care au muncit la fel, dar au ieşit la pensie în ani diferiţi, inechităţi între doamne şi domni şi, nu în ultimul rând, inechităţi între pensionari care s-au aflat în indemnizaţia minimă socială”, a mai afirmat Simona Bucura-Oprescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro