„Ceea ce noi am sesizat e că perimetrul nu a fost asigurat, imediat după incident. Au fost alterate urmele la autoutilitară. Frapant pentru noi a fost că la acea grevă spontană, practic, am găsit mașini cu cauciucuri deteriorate (…) Restul sunt toate trecute în raport”, a spus ministrul muncii, Marius Budăi, în ședința de Guvern de joi.

În raportul Inspecției Muncii, reprezentanții companiei de stat CE Oltenia sunt acuzați că au șters urmele accidentului.

„Imediat după producerea evenimentului, deoarece perimetrul în care s-a produs evenimentul nu a fost asigurat pentru stabilirea dinamicii accidentului și starea de fapt a fost modificată, alterându-se urmele lăsate de autoutilitară, S.C. CEO OLTENIA S.A. a fost sancționată  prin proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat de ITM Gorj, sub supravegherea și îndrumarea Inspecției Muncii (IM)”, se arată în document.

Amenda primită de CEO este una de 5.000 lei. 

„Astfel, comisia de cercetare a constatat că SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a modificat starea de fapt a drumului pe care s-a deplasat mijlocul de transport implicat în eveniment (…) fapt pentru care SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 lei, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 00016887/19.01.2023”, scrie Inspecția Muncii.

Ciucă cere noi verificări

Tot în ședința de Guvern, premierul Ciucă a spus că dispune ca toate contractele de achiziţie de la Complexul Energetic Oltenia să fie verificate şi să fie identificate motivele pentru care nu s-au asigurat condițiile necesare de lucru.

„Am solicitat tuturor instituțiilor statului să pună la dispoziția organelor de cercetare penală să pună tot ceea ce este necesar pentru ca toți cei care sunt vinovați să suporte consecințele legale. Am cerut un amplu control privind măsurile luate pentru siguranța muncii. Raportul este la Guvern. De asemenea, am cerut ca toți cei care au încălcat aceste norme de securitate a muncii să fie demiși sau să își dea demisia”, a transmis premierul Nicolae Ciucă la începutul ședinței de joi.

Virgil Popescu a vorbit despre „principala cauză a accidentului”

La rândul său, ministrul energiei, Virgil Popescu, a prezentat raportul privind cauzele care au dus la tragedia de la cariera Jilț Sud. El a vorbit despre „deficiențe în cadrul activității CEO”, dar și despre „utilaje vechi”.

„Principala cauză a fost că cele două echipe de reparații au fost îmbarcate într-un mijloc de transport marfă, care nu putea transporta persoane, împreună cu echipamentele. Acesta s-a răsturnat pe un drum foarte accidentat, principala cauză fiind tocmai folosirea unui autovehicul de transport marfă, fără nicio protecție pentru persoane”, a precizat Virgil Popescu.

El a mai spus că au fost extinse controalele „pentru toate achizițiile de la CEO în paralel cu verificarea programelor de investiții și a furnizorilor, a termenilor de plată. Unde sunt benzile, drumurile ar trebui făcute în mod profesionist, trebuie să fie pietruite, nu spălate de ploi. Trebuie văzut ce investiții s-au făcut”, a mai explicat Popescu.

Ministrul energiei a mai precizat că a cerut ca în termen de maximum 15 zile să fie prezentat un plan clar de exploatare în condiții de siguranță.

 
 

Urmărește-ne pe Google News