Violeta Alexandru a luat această decizie după ce prefectul județului Brăila, Cătălin Boboc, i-a semnalat faptul că, într-o firmă de confecții din Brăila, majoritatea angajaților a fost infectată, iar întreaga întreprindere a fost închisă, pe o perioadă determinată.
Am înțeles că în asemenea situații punctuale, când autoritățile județene decid măsuri de restricție, există un impact major asupra angajaților și a angajatorilor. Și am propus o soluție. Reglementarea care să asigure acordarea de șomaj tehnic pentru angajații sănătoși dar trimiși acasă, în condițiile închiderii unei companii, va fi pe masa guvernului la următoarea ședință.
Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook:
Ministrul muncii se arată indignat de faptul că firmele și reprezentanții Inspecţiei Teritoriale de Muncă nu iau măsuri pentru a preveni și limita numărul îmbolnăvirilor.
”Am cel puțin două întrebări. Sunt zeci de angajați infectați. Nu s-a ajuns aici peste noapte. Cum de s-a ajuns aici? Când angajatorul a văzut cum crește numărul cazurilor de persoane infectate, nu s-a gândit, de exemplu, să verifice temperatura la intrarea în unitate ca măsură suplimentară de verificare?”
”Când am vizitat Botoșaniul, la companii din același domeniu, nu doar că am atras atenția că angajații, prin poziționarea mașinilor&echipamentelor de lucru, sunt prea apropiați, ci am și cerut direct șefului ITM să verifice că se iau toate măsurile de prevenție, inclusiv verificarea temperaturii. Când ai sute de angajați, cu atât mai mult, iei măsuri suplimentare. De ce ITM și alte instituții cu atribuții de control se rezumă doar la ședințe la Prefectură? Rolul lor este să iasă pe teren”, a scris Violeta Alexandru.
Ministrul Muncii a precizat că a cerut explicații pentru a vedea unde au făcut verificări reprezentanții ITM Brăila, în această perioadă.
Știu explicațiile – nu poate fi câte un inspector în spatele fiecărui angajator/angajat, este nevoie de responsabilitate individuală și, mai ales, de management. Managerii cluburilor, fabricilor de confecții, etc. au responsabilitatea tuturor celor preluați în incintă.
Violet Alexandru:
”Susțin revenirea în activitate numai cu asigurarea tuturor măsurilor de protecție. Angajații trebuie să fie sănătoși pentru a avea randament. Nu vreau să închidem economia. Sunt cea care a văzut presiunea socială pe durata acordării sprijinului guvernamental. Dar responsabilitate pot să vreau”, a încheiat Violeta Alexandru.