”Demersul meu legal, de a pune în aplicare Legea Educației Naționale (LEN) privind manualele școlare și auxiliarele didactice, a stârnit foarte multe dezbateri, mai ales în mediul on-line. Mă bucură acest lucru pentru că dreptul elevului la educație este garantat de Constituția României, iar educația de calitate este una dintre prioritățile programului nostru de guvernare. Este de asemenea, pentru prima dată, în ultimii 5 ani (de la intrarea în vigoare a LEN), când elevii din actuala clasă a 5-a primesc la început de an școlar manuale și nu auxiliare (anul trecut și acum doi ani acele auxilare NU AU FOST AVIZATE de Ministerul Educației Naționale )”, a scris Pop.

El mai afirmă că, până în acest an școlar elevii primeau zeci de auxiliare la începutul anului școlar,  iar manualele le parveneau abia în semestrul al doilea sau deloc.

”De ce? Simplu, caracatița auxiliarelor cu tentacule până în minister trebuia hrănită cu bani negri sau gri, iar cum cifra de afaceri anuală a acestor edituri este, din analiza unora, de peste 100 de milioane de euro, interesul pentru această temă este unul pe măsură. De ce se revoltă unii acum? Simplu, ei nu au nevoie de reglementare și avizare, ceea ce își doresc este să facă bani cu orice preț din educația gratuită a elevilor. Mai mult, fără nicio emoție, unele edituri specializate numai în auxiliare imprimă pe coperta acestora, AVIZAT MEN, fără să aibă acest aviz”, afirmă ministrul Educației.

Ministrul mai precizează că nu va intra în detalii cu privire la cum funcționează caracatița auxiliarelor, dar adaugă: ”Știu acest lucru: o parte dintre editori, o parte dintre autori, o parte dintre jurnaliști, o parte dintre patronii din media,  o parte dintre profesori, o parte dintre directori, o parte dintre inspectori, o parte din minister, unii foști miniștri sau secretari de stat și alții. Cât de mică sau mare este această parte, vom vedea în viitor”.

Liviu Pop arată că, până atunci lupta sa cu această caracatiță continuă.

”Mâine, 18 septembrie 2017, voi continua acest demers. Voi notifica două dintre edituri despre abuzurile pe care le fac prin menținerea AVIZULUI MEN pe auxiliarele de clasa a III-a și a IV-a. (menționez că pentru clasele acestea, MEN nu a avizat niciun auxiliar) precum și de adresele pe care le fac în continuare la nivelul unităților de învățământ. De asemenea, voi sesiza atât Ministerul de Finanțe cât și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului pe aceste aspecte”, a anunțat ministrul.

Potrivit lui Pop, wlevii din România au nevoie de educație de calitate, iar de aceasta răspunde Ministerul Educației Naționale.

”Celor care uită acest aspect, le reamintesc ceea ce spune LEN la art 69:  în unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației Naționale.  (..) Celor implicați în caracatiță le spun încă o dată: STOP! VĂ AJUNGE! Mă voi lupta mereu cu caracatița pentru dreptul elevului la o educație de calitate”, mai spune Liviu Pop.

Citește și: Ajutorul pentru încălzirea locuinţei 2017. Care este data până la care românii cu venituri mici pot depune cererile

 
 

Urmărește-ne pe Google News