Oficialul rus a subliniat că Rusia nu caută conflicte, însă va fi întotdeauna capabilă să-și protejeze propriile interese.
„Noi trebuie să reluăm cooperarea militară. Fără ea, întâlnirile diplomațiilor nu au nici un sens. Și totuși Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, înconjurat de adjuncții săi, ieri, nu a putut spune că NATO este pregătită pentru acest lucru. E trist. Extinderea NATO a condus la un nivel fără precedent de tensiune de-a lungul ultimilor 30 de ani în Europa”, a spus Lavrov.
”Nu suntem de acord cu cei care acuză Rusia de tentativă de a distruge ordinea mondială liberală. Criza acestui model era programată întrucât conceptul de globalizare politică și economică a fost construit de o elită de state pentru a le domina pe celelalte”, a afirmat Lavrov.
Referitor la Statele Unite, Lavrov a spus că Rusia își dorește o relație pragmatică cu Washingtonul. „Ce fel de relație vrem noi cu SUA? Una bazată pe pragmatism, pe respect reciproc și peo recunoaștere responsabilității asupra stabilități mondiale”, a declarat Lavrov.
Legat de criza din Ucraina, Sergei Lavorv a susținut că Ucraina și nu Rusia ar fi responsabilă de continuarea conflictului din estul Ucrainei, pentru că guvernul de la Kiev ar fi cel care nu respectă acordurile de la Minsk de încetare a luptelor.
La Munchen are loc Conferința pentru securitate, la care participă zeci de miniştri de Externe şi ai Apărării, şeful Pentagonului şi cancelarul Germaniei, iar temele centrale sunt viitorul relaţiilor transatlantice şi al NATO după alegerea lui Donald Trump, viitorul UE, relaţia cu Rusia, lupta împotriva jihadiştilor şi războiul informaţional.