Ministrul sănătății a precizat că cinci dintre aceștia sunt la Terapie Intensivă, iar toții copiii care sunt internați cu forme mai grave la secțiile ATI provin din familii nevaccinate.

„Sunt peste 70 de copii cu infecții cu coronavirus internați. Unii dintre ei sunt forme deosebit de severe și sunt ventilați, avem un număr mic de astfel de cazuri. Alții sunt cu forme moderate, alții cu forme relativ ușoare”, a spus Ioana Mihăilă.

„Fiecare dintre copiii care sunt internați pe secțiile de terapie intensivă și au forme moderate sau severe provin din familii nevaccinate. Vorbim aici inclusiv de bebeluși, de sub 6 luni, care sunt internați împreună cu mamele, pozitive, nevaccinate”, a precizat Ioana Mihăilă.

Conform raportărilor de miercuri, ministrului sănătății a anunțat că, în prezent sunt internați cinci copii în secțiile de terapie intensivă.

Inițial, în conferința de presă, ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a afirmat că peste 70 de copii sunt internați cu COVID-19 în secțiile de terapie intensivă. Ea s-a corectat însă ulterior.

Marți, la ATI erau internați 291 de pacienți cu COVID-19. 

Până în prezent s-au vaccinat anti-COVID-19 aproape 35.000 de copii cu vârste între 12 și 15 ani, precum și 153.000 de adolescenți cu vârste între 16 și 19 ani, potrivit ministrului educației.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News