„Din primele informații, chiar dacă există două teste negative efectuate la interval de 24h, totuși persoana a suferit leziuni grave în urma infectării care au cauzat decesul. Ministrul Sănătății a solicitat astăzi Institutului Național de Sănătate Publică clarificări”, a anunțat Ministerul Sănătății.
Totodată, ministrul Sănătății a declarat, pentru Observator TV, că a cerut o evaluare la DSP Botoșani și că „va face o evaluare la tot ce înseamna Spital Botoșani”.
Lenuța Buta a fost trecută inițial de INSP și Grupul de Comunicare Strategică pe lista deceselor cauzate de coronavirus, dar a fost retrasă de pe listă o zi mai târziu, pe motiv că era vindecată de infecție.
Autoritățile au anunțat apoi că sunt „alte cauze” ale morții, fără a preciza însă care sunt acestea, deși, la momentul decesului, au spus că asistenta nu suferea de alte afecțiuni.
Colegii Lenuței Buta de la federația sindicală „Solidaritatea sanitară” consideră că scoaterea colegei lor de pe lista victimelor COVID-19 este „un simbol al nerecunoștinței autorităților față de sacrificiul salariaților din sănătate”.
Decesul L. B. a fost reclasificat în mod eronat ca nefiind cauzat de SARS-CoV-2, lipsind astfel această eroină de recunoașterea legală a dăruirii ei.
Sindicatul Solidaritatea sanitară, într-un comunicat:
Potrivit Legii 56/202, urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de:
- dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
- pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical la data decesului;
- dreptul la asistenţă medicală şi medicamente gratuite în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, cu decontarea cheltuielilor de către acestea;
- scutirea de la plata impozitului pe terenul şi pe clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietate sau coproprietate.