Potrivit comunicatului, încă de ieri seară o echipă a Inspecţiei Sanitare a DSP Bucureşti a demarat un control la Floreasca. A fost verificat protocolul operator din data când s-a produs intervenţia chirurgicală şi s-au consemnat declaraţiile unei părți din personalul implicat în incident. Cei care nu au fost prezenți la controlul de vineri seară, vor fi audiați luni.

Am şi dispus trimiterea imediată a unei echipe de control, de la Inspecţia Sanitară, fiindcă exista pericolul muşamalizării acestui caz. Acum, starea de sănătate a pacientei e pe primul plan şi facem toate eforturile necesare pentru a o stabiliza.

Victor Costache, ministrul Sănătății:

Ministrul dă asigurări că nu va exista ”niciun fel de milă” pentru cei care au greșit în acest caz și acuză unii chirurgi că au refuzat să coopereze în elucidarea cazului.

Surprinzătoare este atitudinea unor chirurgi implicaţi în acest incident, care refuză să coopereze cu echipele de control de la MS şi DSP Bucureşti.

Victor Costache, ministrul Sănătății:

Potrivit comunicatului, Ministerul Sănătăţii va sesiza Colegiul Medicilor şi alte instituţii competente, în urma rezultatelor anchetei.

„Nu vreau să mă antepronunţ, însă este vorba de un caz revoltător, în care un pacient vine cu încredere şi-şi pune viaţa în mâna medicilor şi ia foc pe masa de operaţie”, a mai declarat Victor Costache.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Un alt demers luat în calcul de Ministerul Sănătății este implicarea unor specialişti de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale care să verifice dacă aparatura medicală din sala de operaţii funcţionează la parametri normali şi dacă personalul medical a fost instruit în legătură cu funcţionarea acestor echipamente.

O pacientă de 66 de ani, internată la spitalul Floreasca, a luat foc în timpul unei operații coordonate de Mircea Beuran, a acuzat pe Facebook deputatul USR Emanuel Ungureanu. Ulterior, ministrul Sănătății a confirmat informațiile, anunțând că a trimis Corpul de Control în anchetă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI