Potrivit comunicatului, încă de ieri seară o echipă a Inspecţiei Sanitare a DSP Bucureşti a demarat un control la Floreasca. A fost verificat protocolul operator din data când s-a produs intervenţia chirurgicală şi s-au consemnat declaraţiile unei părți din personalul implicat în incident. Cei care nu au fost prezenți la controlul de vineri seară, vor fi audiați luni.

Am şi dispus trimiterea imediată a unei echipe de control, de la Inspecţia Sanitară, fiindcă exista pericolul muşamalizării acestui caz. Acum, starea de sănătate a pacientei e pe primul plan şi facem toate eforturile necesare pentru a o stabiliza.

Victor Costache, ministrul Sănătății:

Ministrul dă asigurări că nu va exista ”niciun fel de milă” pentru cei care au greșit în acest caz și acuză unii chirurgi că au refuzat să coopereze în elucidarea cazului.

Surprinzătoare este atitudinea unor chirurgi implicaţi în acest incident, care refuză să coopereze cu echipele de control de la MS şi DSP Bucureşti.

Victor Costache, ministrul Sănătății:

Potrivit comunicatului, Ministerul Sănătăţii va sesiza Colegiul Medicilor şi alte instituţii competente, în urma rezultatelor anchetei.

„Nu vreau să mă antepronunţ, însă este vorba de un caz revoltător, în care un pacient vine cu încredere şi-şi pune viaţa în mâna medicilor şi ia foc pe masa de operaţie”, a mai declarat Victor Costache.

Un alt demers luat în calcul de Ministerul Sănătății este implicarea unor specialişti de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale care să verifice dacă aparatura medicală din sala de operaţii funcţionează la parametri normali şi dacă personalul medical a fost instruit în legătură cu funcţionarea acestor echipamente.

O pacientă de 66 de ani, internată la spitalul Floreasca, a luat foc în timpul unei operații coordonate de Mircea Beuran, a acuzat pe Facebook deputatul USR Emanuel Ungureanu. Ulterior, ministrul Sănătății a confirmat informațiile, anunțând că a trimis Corpul de Control în anchetă.

Urmărește-ne pe Google News