Ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut apel la români să respecte regulile de distanţare socială, să poarte mască şi să se spele pe mâini.
Bilanțul de astăzi arată că avem o rată de 4% de infectare, o transmitere comunitară accentuată. Avem un sistem medical pregătit, dar nu trebuie să ne punem în această bază. Cresc cazurile grave, avem o virulență crescută și sunt afectate grupele de risc. Am văzut și tineri afectați.
Nelu Tătaru:
Nelu Tătaru a precizat că România are 4.000 de paturi la ATI, dintre care 3.000 sunt “complet dotate”.
“Analizăm Valea Prahovei și Litoralul, acolo se respectă cel mai puțin regulile. Reevaluăm și agenții economici”, a subliniat Nelu Tătaru la Digi24.
„Nu este intenția noastră să ne transformăm în stat polițienesc, relaxarea a fost însușită, și-a dat acordul tot ce a însemnat industrie din domeniul respectiv. Au fost de acord cu regulile, să le respecte. E o relaxare pe care ne-am asumat-o toți. Ar fi trebuit să nu ajungem aici. Mai vedem și această bagatelizare a ce înseamnă pandemie, reguli, care a dus la îndemnul de nerespectare a regulilor”, a declarat ministrul Sănătății.
El a precizat că luni, 29 iunie, se va lua decizia, la nivelul grupului tehnic, dacă se va da aviz pentru redeschiderea restaurantelor.
De asemenea, Nelu Tătaru a subliniat că se ia în calcul şi restricţionarea circulaţiei în anumite localităţi.
„Vom impune, ne gândim și la restricționarea circulației în anumite localități. Evaluăm, iar rezultatele vor da și măsura”, a mai spus Nelu Tătaru.
Ministrul sănătății a afirmat că va fi gândit un proiect de lege în care să fie prevăzută carantina și izolarea pentru când nu va mai fi stare de alertă.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro