Nelu Tătaru a precizat că se va lua această măsură pentru că asimptomaticii fără comorbidități aglomerează unitățile de primire de urgență, în contextul creșterii cazurilor noi de coronavirus.

„După cum ştiţi, asimptomaticii odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică şi cu ambulanţa să se prezinte la un spital de boli infecţioase. Există acele până în 48 de ore în care vom avea acele evaluări”, a declarat Nelu Tătaru.

”În acest moment, tot ce înseamnă asimptomatici cu un test pozitiv merg şi aglomerează unităţile de primire de urgenţe. Evaluarea pe care o vom face săptămâna viitoare, chiar luni vom avea această întâlnire, asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru a precizat că ministerul Sănătății a demarat un program de colaborare cu medicii de familie.

”Avem pregătită în acest sens inclusiv o colaborare cu medicii de familie atât din contracte suplimentare cu Casa de Asigurări pentru monitorizare, vor primi câte 30 de puncte pentru fiecare caz, pe care îl vor monitoriza, precum şi posibilitatea de prestări de servicii cu direcţia de sănătate publică în activitatea de anchete epidemiologice şi urmărire a pacienţilor”, a mai spus Nelu Tătaru.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News