Sorina Pintea s-a dus personal la fața locului și a discutat cu protestatarii, în această dimineață, care i-au arătat fluturașii de salariu pentru a demonstra cum au pierdut sute de lei după ce nu le-a mai fost acordat un spor din decembrie 2018.

„În mod normal, corect, ar fi să se dea sporul secției. S-a modificat legislația, vom vedea exact și eu va asigur că veți primi drepturile. Lăsați-mă să văd exact despre ce e vorba”, a promis ministrul Pintea la intrarea în spital, dorind să discute cu reprezentanți ai protestatarilor, dar mai ales cu managerul instituției.

Doar că ministrul Sănătății nu l-a găsit pe directorul interimar Cristian Toma la birou, când angajații protestau în fața instituției, iar Sorina Pintea s-a decis să-l demită. Acesta fusese numit manager interimar la Bagdasar Arseni tot de Pintea, în iunie 2018.

El a înlocuit-o, atunci, pe Carmen Oancea, care fusese numită la conducerea spitalului în martie 2017, de către fostul ministru Florian Bodog. Pintea nu a precizat, la acel moment, de ce e fost demisă Oancea, notează ziare.com.

Astăzi, angajații spitalului s-au mai plâns și de faptul că lucrează în condiții grele, care nu le permit să-și facă meseria, cu aparatură veche de 40 de ani. Mai mult, sporurile sunt blocate la minim, în comparație cu spitalele mici.

Alte solicitări ale celor de la „Bagdasar-Arseni” vizează creșterea veniturilor pentru kinetoterapeuți, farmaciști, psihologi și brancardieri, care la acest moment câștigă foarte puțin. De exemplu, un brancardier care i-a arătat fluturașul Sorinei Pintea câștigă 1.300 de lei lunar.


Citește și… Ce mai cumpără la suprapreț un spital din România: Marmită de patru ori mai scumpă, spirometru umflat de trei ori, ouă și ulei la preț dublu!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News