Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut verificări, în perioada 10-13 octombrie, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” București. Perioada controlată a fost cuprinsă între 1 ianuarie 2015 și data efectuării controlului, informează MS, într-un comunicat transmis Agerpres.

Conform sursei citate, Comisia de control a mai decis să înainteze un raport în atenția Curții de Conturi, pentru efectuarea verificărilor necesare asupra modului de gestionare a fondurilor publice de către persoane cu atribuții specifice Comitetului director, pe parcursul anului 2017.

Totodată, va fi sesizată și Agenția Națională de Integritate în vederea verificării situației privind existența unei posibile stări de incompatibilitate a managerului Gilda Popescu ca urmare a semnării contractului de prestări servicii din anul 2016.

În urma controlului, s-a mai decis demiterea directorului financiar-contabil interimar al Institutului, Daniela Dumitru, cu respectarea prevederilor legale, pentru abateri de la legislația în vigoare care sunt imputabile membrilor Comitetului director.

Corpul de control a propus și actualizarea Strategiei anuale a achizițiilor publice, respectiv a Programului anual al achizițiilor publice pe 2017.

Ce a constatat Corpul de Control, după verificări

După verificări, s-a constatat că Institutul Național de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta, în calitate de autoritate contractantă, a încălcat prevederile legale privind achizițiile publice, conform Legii 98/2016.

„În perioada de efectuare a controlului au fost verificate, prin sondaj, procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/acordurilor cadru, precum și dosarele de achiziție publică ale Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta în cadrul procedurilor de atribuire pentru serviciile de imagistică medicală, achizițiile de alimente, achizițiile de dezinfectanți și achizițiile de materiale sanitare. Urmare a verificărilor efectuate la nivelul achizițiilor publice realizate pe perioada ianuarie — septembrie 2017, Comisia de control a constatat neconformități și abateri de la legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice, procedurile derulate nerespectând exigențele și prevederile specifice enunțate de legea achizițiilor publice nr. 98/2016 și a normelor ei de aplicare intrate în vigoare la jumătatea anului 2016 prin HG nr.395/2016, respectiv a prevederilor Legii nr.500/2002 privind finanțele publice”, precizează sursa citată.

Totodată, raportul Corpului de control arată că în cazul contractării serviciilor de imagistică medicală s-a constatat încălcarea legislației privind achizițiile publice prin divizarea contractului de achiziție în mai multe contracte cu valori mai mici, cu scopul de „a se evita” organizarea procedurii de achiziție corectă, prevăzută de legislația în vigoare.

„La data expirării acordului-cadru, Autoritatea Contractantă nu a organizat în timp util o procedură de licitație pentru achiziția de alimente, motiv pentru care a achiziționat direct de la același furnizor alimentele necesare cu prețuri majorate nejustificat, între 60% — 300%, pentru aceleași produse. Începând cu data de 28.04.2017, în urma înregistrării referatelor de necesitate pentru achiziția de alimente din perioada mai — august 2017 au fost achiziționate direct, prin SEAP, aceleași alimente care au fost prevăzute și în acordul-cadru în valoare totală de 861.580,63 lei fără TVA încadrate pe 43 Coduri CPV distincte, altele decât cele prevăzute în Programul Anual al Achizițiilor Publice aprobat de Comitetul director la data de 5.05.2017”, menționează MS.

De asemenea, Ministerul Sănătății susține că, la fel ca în cazul procedurii de achiziție a alimentelor, și la dezinfectanți s-au încălcat prevederile legislației privind achizițiile publice prin achiziționarea acelorași produse, atât prin procedură de licitație deschisă, cât și prin achiziție directă folosind coduri CPV diferite.

„Pentru a evita din nou organizarea unei proceduri de licitație deschisă, Autoritatea Contractantă a încadrat materialele sanitare pe mai multe Coduri CPV pentru a proceda la cumpărare directă”, potrivit sursei citate.

Corpul de control a mai constatat că au fost încheiate o serie de contracte de prestări servicii în cadrul a trei proiecte cu tematica Tuberculoză (TB) finanțate din alte fonduri decât bugetul de stat.

„În anul 2016 au fost, de asemenea, încheiate contracte de prestări servicii în cadrul proiectului Acord de Grant nr.709624 — E-Detect TB. Aceste contracte nu au fost întocmite de compartimentul specializat în achiziții publice, așa cum era normal având în vedere că sunt încheiate între Institut și prestatori persoane fizice, institutul fiind în acest caz autoritate contractantă și plătitoare a prestației, sursa de finanțare fiind alta decât bugetul de stat. Contractele s-au încheiat prin încălcarea prevederilor înscrise la articolul 9.1.2 din cadrul Acordului de Grant și implicit prin încălcarea legislației în vigoare privind achizițiile publice. Contractele au fost încheiate ca urmare a unei proceduri de selecție de dosare, procedură care nu se regăsește în legislația în vigoare privind achizițiile publice și care a fost derulată de managerul de proiect și nu de biroul achiziții publice, singura structură ce poate reprezenta Institutul în calitate de autoritate contractantă în cadrul unei proceduri de achiziție publică”, potrivit MS.

Corpul de control a constatat că managerul instituției a încheiat un contract în calitate de persoană fizică independentă (PFI) cu institutul, contract semnat de către directorul medical în calitate de manager, ceea ce a generat o situație de posibilă incompatibilitate între funcția de manager persoană fizică și Popescu Gilda Georgeta — PFI ca prestator.

„Comisia de control a procedat la calcularea diferenței de sume între prețurile acelorași produse, pentru achiziția de dezinfectanți și alimente achiziționate prin achiziție directă și achiziționate prin procedura de licitație deschisă. Această diferență rezultată, în valoare de 119.369,56 lei, este considerată o supraevaluare nejustificată și estimată ca prejudiciu, motiv pentru care Comisia de control solicită Comitetului director să înființeze prin decizie managerială o comisie de cercetare administrativă cu sarcina de a stabili întinderea reală a întregului prejudiciu și identificarea persoanelor responsabile”, se mai arată în comunicat.

Luni, Claudiu Ștefan Turculeț, managerul Spitalului Floreasca din Capitală, a demisionat din funcție, invocând motive persoane. Cu toate acestea, surse din spital susțin că decizia acestuia ar fi putut fi influențată și de un control interminabil demarat de Ministerul Sănătății în cadrul Spitalului Floreasca.


VIDEO/Fabuloasa viață a muzicianului Don Con. De la ferma de porci din Danemarca până la comoara din biserică!

 
 

Urmărește-ne pe Google News