Certificatul va intra în vigoare la 1 iulie și are rolul de a asigura libera circulație în interiorul UE pentru persoanele vaccinate anti-COVID, imunizate în urma îmbolnăvirii și vindecării ori care au un test negativ valabil.
Ioana Mihăilă a spus că au fost obținute avizele necesare, iar marți, în ședința de Guvern, va fi aprobată și Ordonanța de Urgență.
Întrebată de valabilitatea certificatului, ministrul sănătății a răspuns:
„Este în funcție de situația în care ne aflăm. De exemplu, pentru o persoană testată, valabilitatea certificatului este de 24 de ore, dacă vorbim de un test antigen rapid, respectiv de 72 de ore, dacă vorbim de un test PCR. Dacă este vorba de situația în care persoana a trecut prin boală, valabilitatea este 180 de zile de la data primului test COVID pozitiv înregistrat în CoronaForms. Dacă vorbim de vaccinare, valabilitatea este până în luna iulie 2022, pentru o persoană vaccinată cu schemă completă”, a declarat Ioana Mihăilă în conferința de presă.
De la 1 iulie, românii vor putea să descarce certificatul verde de vaccinare care va fi folosit pentru călătoriile în interiorul Uniunii Europene.
„O să fie platforma STS, unde ne facem un cont. Contul va fi verificat că aparține acelei persoane și o să ne putem alege una din cele 3 situații (n.r. – vaccinat, testat sau trecut prin boală). (Platforma – n.r.) o să ne transmită un link pe adresa de e-mail de unde putem fie să printăm acel certificat în format fizic, fie să îl păstrăm pe telefon, sub formă de poză, e-mail sau pdf. Scanăm acest cod QR în dispozitivele de la frontieră”, a explicat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, zilele trecute.
Duminică seară, Baciu a explicat și care sunt soluțiile găsite pentru persoanele care nu au acces la internet: vor putea obține certificatul cu ajutorul medicului de familie sau cu ajutorul DSP-ului din județul în care se află.