În contextul în care în România este criză de vaccinuri, iar stocurile se refac cu greu, ministrul Sănătății a anunțat că a solicitat blocarea exportului de vaccin. Bodog a spus că intenționează să facă blocheze și exportul intracomunitar pentru medicamentele care dispar de pe piață, cele prevăzute în programele naționale de sănătate, cele de oncologie și cele pentru copiii cu leucemie.
„Am trimis scrisoarea către Ministerul Economiei pentru a se face notificarea Comisiei Europene pentru blocarea exportului de vaccin și vreau să vă mărturisesc că intenționez să solicit blocarea exportului intracomunitar pentru mai multe medicamente în perioada care va urma, asta însemnând săptămâna viitoare. Pentru absolut toate medicamentele care sunt prevăzute în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele prevăzute în programele de oncologie, pentru medicamentele pentru copiii cu leucemie. Pentru toate medicamentele care dispar de pe piață și pentru care am semnale că nu se găsesc în farmacii sau că nu pot fi aprovizionate la timp”, a explicat Bodog, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătății a spus că vrea ca pacienții români să nu fie defavorizați complet comparativ cu cei din alte țări în care medicamentele au prețuri mai mari.
„Vreau să vă spun că suntem într-o situație de criză pe care o gestionăm cu cea mai mare atenție. Vreau să vă informez că Ministerul Sănătății, așa cum am declarat de fiecare dată când am ieșit public, a luat toate măsurile pentru a achiziționa vaccinurile și că în momentul de față așteptăm livrarea primului lot de ROR pentru cele 10 județe care lipsesc„, a declarat ministrul Bodog.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro