„În acest moment, întâlnirea este estimată la 30-35 de minute, dar jurnaliștii insistă ca publicul să primească mai multe explicații și vom vedea ce va decide ministrul Mihăilă”, a spus un om la curent cu organizarea conferinței de la Ministerul Sănătății.

Ministrul Ioana Mihăilă a primit încă de vineri, la prânz, documentul comisiei delegate să ancheteze numărul morților COVID. Mihăilă a fost nemulțumită. „Ministrul a cerut mai multe detalii, pentru că nu arată cum ar trebui”, a spus un oficial din minister. Specialistul nu a putut detalia ce înseamnă că documentul „nu arată cum ar trebui”, au spus surse din MS pentru Libertatea.

Au trecut trei săptămâni de când statul nu a oferit publicului nicio clarificare pentru diferenţele de mii de morţi, afirmate inițial de Vlad Voiculescu și documentate ulterior de presă. 

Libertatea a scris în ediția de luni cum cel puțin 2.300 de oameni morți până la 1 martie 2021 figurează oficial drept morți COVID în actele din spital, la familii, la primării și în scriptele INS. În toate aceste cazuri, COVID era, potrivit medicilor, principala cauză a decesului. Însă aceiași oameni au fost excluși din raportările făcute de Grupul de Comunicare Strategică către public și din situațiile întocmite de România pentru instituțiile europene.

La cei 2.300 se adaugă, conform unor surse din MS, încă cel puțin 3.000 de oameni aflați în raportările de la INS, cu cauză secundară a morții Covid.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News