„Urmează să avem o nouă întâlnire la Ministerul Sănătăţii şi eu sper ca de la 15 iunie, în condiţiile în care vom avea o evoluţie bună, după anumite reguli, să avem posibilitatea să deschidem şi sălile de fitness, pentru că sunt esenţiale în ceea ce priveşte sportul în viaţa românilor. Adică în momentul de faţă sunt sute de mii de români care aşteaptă acest lucru. Şi eu merg la sală şi ştiu”, a spus Stroe, potrivit sursei citate.

În prezent pot face pregătire în sălile de fitness culturiştii sau sportivii profesionişti din zona de fitness, precizează ministrul.

Autorităţile române au relaxat începând cu 15 mai şi ulterior 1 iunie condiţiile privind antrenamentele şi pregătirea sportivilor legitimaţi, dar acestea nu se aplică şi practicanţilor sportului amator.

Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber, în bazine acoperite sau nu, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor legitimaţi şi a competiţiilor sportive (cu excepţia sporturilor de contact), precum şi a antrenamentelor în săli, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

 
 

Urmărește-ne pe Google News