„După aceea suntem fresh, putem să începem să învățăm”, a declarat acesta. Novak consideră că trebuie găsită „o altă formulă” pentru educația fizică din școli și își propune să obțină acest lucru în decurs de un an. „Îmi doresc ca fiecare copil să știe să înoate, să patineze. Minim”, a subliniat el. Ministrul a dat exemplul fostului primar din Miercurea Ciuc, care a cerut școlilor ca fiecare clasă să meargă săptămânal cu copiii la înot și o dată la patinaj.
Pe de altă parte, ministrul a spus că nu renunță la activitatea sportivă pe durata mandatului. Novak, care este singurul campion paralimpic al României, vrea să participe, ca sportiv, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de anul viitor. El crede că poate fi, în același timp, ministru și sportiv de performanță.
În opinia sa, ar trebui finanțate cu precădere sporturile la care România are șanse să obțină medalii, și a enumerat câteva dintre ele: canotajul, gimnastica, halterele, atletismul, înotul, ciclismul.
De asemenea, ministrul Novak ar pleda și pentru revenirea spectatorilor pe stadioanele de fotbal, încă din ianuarie, cu păstrarea anumitor reguli și precauții. El a reamintit însă că această decizie nu-i aparține în totalitate.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!