Ministrul s-a deplasat cu un tren InterRegio pe ruta Bucureşti-Constanța, cu plecare la ora 9.30 şi a ajuns la destinaţie cu 6 minute mai devreme. CFR Călători a precizat, pentru Știrile Pro TV, că întâmplarea nu este prilejuită de controlul ministrului și a promis că trenul din București va ajunge mai devreme în Constanța pe toată perioada sezonului estival.

Răzvan Cuc s-a declarat mulţumit de condiţiile din tren şi de drum. De asemenea, ministrul promite finanţare pentru îmbunătăţirea şi modernizarea liniei de cale ferată Constanţa-Mangalia.

Am decis să fac această călătorie astăzi cu operatorul naţional de transport feroviar, tocmai pentru a vedea exact cum se desfăşoară condiţiile de trafic, de circulaţie, pentru români, pentru turişti care vin la mare. Am venit cu un tren care a fost modernizat în 2018 în România. Asta este foarte important, toate investiţiile pe care le va derula de acum CFR Călători pe partea de modernizare de vagoane, de locomotive se vor face în România. Am fost mulţumit de condiţii, am făcut o inspecţie în tot trenul să văd şi toaletele cum sunt şi totul a decurs conform aşteptărilor, adică foarte bine. O călătorie de două ore, 225 de kilometri, eu cred că merită să venim cu trenul la mare, dacă mă întrebaţi pe mine”, a declarat Ministrul Transporturilor, potrivit Digi 24.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat marţi, la Constanţa, că în acest an vor fi modernizate peste 300 de vagoane de tren, lucrările urmând a se face în ţara noastră. El a declarat că a dorit să facă această călătorie pentru a avea exact care sunt condiţiile de circulaţie pentru turiştii care vin la mare.

„Anul acesta se vor moderniza pentru 300 de vagoane în România, în unităţile care au astfel de obiect de activitate. Au dublu alocarea bugetară la CFR Călători pentru a moderniza aceste vagoane, vom moderniza materialul rulant suplimentar bineînţeles se va face şi achiziţie de material rulant aşa cum ştiţi atât prin Autoritatea de Reformă Feroviară, cât şi prin CFR Călători”, a explicat Răzvan Cuc. El a mai spus că va fi modernizat şi tronsonul de cale ferată Constanţa – Mangalia, investiţia ridicându-se la 200 de milioane de euro.

Foto: Facebook Răzvan Cuc

Citește și:

Interviu cu Clotilde Armand, vicepreședinte USR și consilier local la sectorul 1, despre politică și problemele din administrația locală: «La PSD e o caricatură de femeie, care distruge România»

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI