Ministrul a declarat, după ce a participat la ședința de grup a PSD, că în prezent conducerea TAROM este exercitată printr-un Consiliu de administraţie, care va decide un nou director general”.
Referitor la incidentele de natură tehnică petrecute în ultima perioadă la compania aeriană naţională, Stroe a spus că s-au luat toate măsurile și a anunțat că se lucrează la un plan de redresare a companiei de stat.
„În prezent, un colectiv condus de secretarul de stat Dragoş Titea acţionează zilnic, timp de şase – opt ore, în cadrul companiei, este prezent de dimineaţă până seara în companie, pentru întărirea disciplinei, pentru rezolvarea problemelor ridicate de Curtea de Conturi şi de Corpul de control al primului-ministru. Vom întări disciplina la maxim. (…) În momentul de faţă există o comisie condusă de secretarul de stat Dragoş Titea care are termen până pe data de 5 decembrie să prezinte propuneri concrete cu care mergem la primul-ministru „, a declarat ministrul Stroe.
Directorul interimar al Tarom și-a dat demisia, săptămâna trecută. Ileana Daniela Dragne a invocat motive personale.
Totuși, decizia vine la puțin timp după ce o cursă Tarom, Bruxelles-Bucureşti, a fost anulată. La bord se aflau Maria Grapini, Corina Creţu și Mihai Fifor.
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Citește și:
VIDEO EXCLUSIV/ “Dosarul” TAROM, episodul 1: Cursa de Roma, în pericol din cauza unui cauciuc uzat ”cosmetizat” cu vaselină. Ce spune compania
VIDEO EXCLUSIV/ “Dosarul” TAROM, episodul 2: Compania de stat îi pontează, concurența beneficiază. Tehnicienii își “iau zborul” în timpul programului
Dosarul “TAROM”, episodul 3: “Companie de stat pe pierderi, ofer al 16-lea salariu” | „Trustul” Tehnic și milioanele de euro
VIDEO / ”Dosarul” TAROM, episodul 4. Managementul dezastrului: Costurile în aer, încasările la pământ
”Dosarul” TAROM, episodul 5 / “Secretele” conducerii: O fostă jurnalistă, un agent de vânzări și un absolvent de “Spiru Haret”, la “butoanele” companiei
“Dosarul” TAROM, episodul 6: Noaptea minții | Cum să pierzi 90.982 euro în fiecare zi
Editorial de Claudiu Săftoiu. TAROM – destinația unui eșec administrat politic
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Planta care menține sănătos creierul și ajută sistemul cardiovascular. Crește foarte repede și o găsești, la liber, în multe locuri din România. Străinii o preferă în salate, în timp ce românii o consideră o simplă buruiană și evită s-o mănânce
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor