„Încurajez din tot sufletul această anchetă, pentru că, de vreun an, de când cer managementului de acolo să organizeze licitaţia pe acele spaţii, s-au folosit de tot felul de chichiţe şi le ştiţi foarte bine – nu spun că sunt ilegale şi nu vreau să fiu interpretat – de a bloca această licitaţie. Poate că acum, şi sunt convins că odată cu această acţiune se va face lumină”, a afirmat Sorin Grindeanu, aflat în Prahova, potrivit news.ro

El a precizat că în comunicările procurorilor a văzut „sume de domeniul incredibilului cerute de unii sau alţii”.

„Sigur, lucrul ăsta trebuie dovedit în instanţă, dar interesele erau foarte mari. Sunt mai mult decât bucuros că în sfârşit pare că se face ordine. Vom avea o licitaţie aşa cum am cerut, şi anume deschisă, cu mulţi ofertanţi, astfel încât cea mai bună ofertă să fie câştigătoarea şi serviciile pentru pasageri să fie unele de top, unele europene. Eu cred că e important acest lucru, iar cei care se fac vinovaţi de ceea ce acuză DNA-ul trebuie să plătească”, a adăugat Grindeanu.

Ministrul a anunţat că la finalizarea anchetelor de către procurori va trimite la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti Corpul de Control, subliniind că nu face acest lucru în acest moment pentru că ar fi „o amestecare” în ancheta procurorilor.

Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat
Recomandări
Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat

Fostul director general al CNAB, George Alexandru Ivan, a fost reţinut, alături de trei oameni de afaceri, într-un dosar de luare de mită şi trafic de influenţă instrumentat de DNA. De asemenea, fostul director al Direcţiei Management Facilităţi Aeroportuare a fost plasat sub control judiciar.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.