„Din păcate, situaţia actuală reflectată de cifrele îngrijorătoare ne impun menţinerea acelei restricţii privind participarea spectatorilor la competiţii.

Nu e doar în România acest lucru. Competiţiile sportive sunt incomplete pentru că spectatorii nu sunt în tribune, însă e o măsură care nu face decât să protejeze sănătatea sportivilor”, a spus ministrul Ionuț Stroe, citat de Agerpres.

Ionuț Stroe a mai afirmat: ”Ar fi hazardat din partea mea să ofer o perspectivă de timp în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii şi cel de Interne creează noi reguli pentru a încerca să protejeze sănătatea populaţiei. Din păcate, ne pregătim pentru vremuri nu prea bune”.

Ministrul Tineretului și Sportului consideră că încă nu e momentul ca fanii să revină pe stadioane. ”Probabil că vom permite prezenţa spectatorilor când cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere. Însă vă asigur că suntem pregătiţi pentru a crea cadrul legislativ şi modalitatea de păstrare a distanţei sociale care să asigure prezenţa spectatorilor pe stadioane. Dar numai în condiţiile în care cifrele vor coborî”, a spus Ionuț Stroe.

Potrivit ministrului există posibilitatea ca meciul naţionalei din toamnă din cadrul Ligii Naţiunilor să se dispute cu spectatori.

Suporterii trebuie să înţelegem că nu ministrul tineretului şi sportului şi nici instituţiile statului nu restricţionează aceste lucruri, ci pandemia”

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului şi Sportului:

Fan declarat al Universității Craiova, ministrul Ionuț Stroe urmărește cu sufletul la lupta pentru titlu de campioană dintre formația din Bănie și CFR Cluj.

”Suporterii Craiovei se pregătesc de o bucurie şi toţi sperăm să ajungem la finalul campionatului să ne bucurăm. Mă refer la cei care susţinem Universitatea Craiova”, a precizat Stroe.

Sunt puţin îngrijorat de actualele cifre ale pandemiei, dar filtrele noastre, procedurile şi testarea ne-au făcut să identificăm cazurile inerente de coronavirus înainte ca participanţii să intre în aceste competiţii sportive. În acest fel am evitat transformarea sportului românesc într-un focar de COVID-19”

Ionuț Stroe, ministrul tineretului şi sportului:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News