„Constatând opţiunea ministrului justiţiei, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, de a lansa public, prin intermediul interviurilor în direct în cadrul emisiunilor televizate, anumite afirmaţii, teme sau suspiciuni privind eficienţa activităţii şi proiectelor instituţionale ale Consiliului, ale membrilor acestuia şi ale magistraţilor în general, deşi statutul domniei sale de membru de drept al acestui for îi conferă cadrul instituţional necesar abordării acestora înainte de toate, în formatul instituţional şi public al dezbaterilor din şedinţele plenului şi ale secţiilor Consiliului”, a precizat preşedintele CSM într-un comunicat de presă.
Preşedintele CSM a cerut ca un membru al consiliului să facă parte din comisia de inventariere a arhivei SIPA.
„Având în vedere preocuparea ministrului justiţiei în legătură cu existenţa unor posibile certificate CNSASS privind colaborarea unor magistraţi în activitate cu fosta Securitate, precum şi faptul că domnia-sa suspicionează – aşa cum afirmă, în absenţa cunoaşterii directe a conţinutului arhivei SIPA – că aceasta ar putea conţine documente în sensul menţionat, cu atât mai mult considerăm că se impune ca poziţia ministrului justiţiei să fie neechivocă relativ la utilitatea sau inutilitatea includerii în comisia constituită prin recenta hotărâre de guvern a unui reprezentant al CSM, fie acesta şi membru al Consiliului din partea societăţii civile„, se arată în comunicatul CSM.
Răspunsul ministrului a venit pe Facebook. ”Justiția este un serviciu de interes public! Justiția trebuie să se realizeze în slujba cetățeanului! Problemele din justiție nu se discută în spatele ușilor închise!, a scris Tudorel Toader.
Modificările la Codurile Penale așteaptă avizul Consiliului Legislativ
Modificarea Codurilor penale trebuie să primească avizul Consiliului legislativ, a anunţat, după ședința de guvern de săptămâna aceasta, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.
Întrebată când ar putea să intre în şedinţa de guvern şi de la cine mai trebuie să primească avize modificarea Codurilor penale, Alina Petrescu a răspuns: „În acest moment, modificările Codurilor penale în sensul punerii de acord cu deciziile Curţii Constituţionale mai trebuie să primească avizul Consiliului legislativ. Este posibil ca săptămâna viitoare să existe acest aviz”.
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, miercuri, la Mioveni, că, în cazul proiectului de lege de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, s-au parcurs „toate etapele”, fiind luat punctul de vedere al CSM, DNA, DIICOT şi Ministerului Public.
„A parcurs toate aceste etape, a fost dezbatere publică 30 de zile, a stat pe site, s-a luat punctul de vedere al CSM, al DNA, al DIICOT, al Ministerului Public, al asociaţiilor sau uniunilor judecătorilor din România. Deci, a parcurs toate aceste etape (…) Lucrurile au fost cât se poate de clare, într-un proces extrem de transparent”, a declarat Grindeanu.