”Știu că se formează cozi de autoturisme, dar vrem să ne asigurăm că ținem situația sub control. Sunt primele zile, încercăm să găsit soluții. Facem demersuri pas cu pas pentru a redeschide și alte puncte de frontieră. Le recomand însă românilor să meargă pe la Promahonas. Vara aceasta călătoria cu mașina va fi mai lungă”, a declarat ministrul elen.
Harri Teocharis a explicat și de ce primele grupuri de turiști români care au ajuns cu avionul în Grecia au fost testate integral. ”Facem asta în primele zile, dar pe măsură ce vom avea mai multe rezultate de la cetățeni români, vom face testări selective. E bine să completeze din timp formularul online, apoi algoritmul va decide persoanele alese pentru a fi testate”.
Ministrul elen le-a recomandat turiștilor să fie prudenți în primele 24 de ore de la intrarea în Grecia, până primesc rezultatul testului de coronavirus. ”Nu trebuie să se izoleze, dar trebuie prudență, să nu umble în prea multe locuri. Este o chestiune de bun simț”.
În cazul celor depistați pozitiv la COVID-19, ministrul turismului din Grecia a precizat că persoanele respective vor fi carantinate. ”Dacă familia dorește să stea cu această persoană o pot face. Toți vor fi însă testați”, a adăugat Harri Teocharis.