Ministrul de Interne, Marcel Vela, susține că acordul MAI-BOR vine în concordanță cu decizia președintelui Klaus Iohannis, adăugând că pentru ceilalți români care au sărbătorit Paștele săptămâna trecută NU s-a solicitat niciun fel de măsuri de protecție, așa cum BOR a cerut pentru protejarea credincioșilor.
„Ortodocșii trebuie să facă cum zice și președintele Iohannis: să stea acasă, să nu meargă în vizită, să nu meargă după lumină la Biserică. Este exact ce zice și dl Iohannis. Nu am avut nicio solicitare. Inițiativa nu a venit de la mine. Solicitarea a venit de la BOR ca credincioșii să fie protejanți. La ceilalți nu am avut aceste solicitări pentru ca majoritar țin de Vatican și aveau alte orânduieli. Dacă ar fi solicitat, aș fi sărit în ajutorul lor”, a spus ministrul de Interne, la Antena 3.
UDMR a solicitat premierului Ludovic Orban să ceară ministrului de Interne, Marcel Vela, anularea acordului cu BOR încheiat cu ocazia Paștelui Ortodox, întrucât este o „măsură discriminatorie față de credincioșii de rit catolic și protestant”.
De altfel, UMDR a susținut că, prin noile decizii anunțate, ministrul de Interne se pregătește, practic, să anuleze toate rezultatele obținute până în prezent prin introducerea măsurilor de prevenire și combatere a epidemiei.