Este vorba de localitatea vasluiană Pungeşti, zguduită în ultimul an de protestele faţă de începerea exploatării gazelor de şist în zonă. Pe câmpurile unde americanii de la Chevron au început deja forarea s-au dat adevărate războaie între forţele de ordine care au împânzit uliţele şi localnicii în sprijinul cărora au venit sute de militanţi din toate colţurile ţării.
Acum, membrii Mişcării de Rezistenţă de la Pungeşti îi invită pe toţi care doresc să petreacă un 1 Mai inedit “la un picnic total neconvenţional, pentru a profita de natura încă vie, apa încă limpede şi iarba încă verde, din jurul sondei americane. Aduceţi cu voi corturi, felinare pentru o vacanţă cum nu aţi mai trăit”, se precizează în invitaţie.