Cu ochii în lacrimi şi cu sufletul răvăşit, Minodora Păscăreanu, bunica micuţei Miruna, fetiţa care zace şi acum în morga unui spital din Toulon (Franţa), ne-a împărtăşit frânturi din zbuciumul şi disperarea ei: “Am vorbit cu ei cu jumătate de oră înaintea accidentului. Cornel, soţul fiicei mele, ne-a spus că intraseră în Franţa şi abia aşteptau să ajungă acasă, să ne vedem. Am întrebat ce face fetiţa şi a spus că toţi pasagerii din autocar s-au jucat cu ea şi că era veselă. Chiar atunci stătea la Ana în braţe. Apoi, n-am mai primit nici un semn. Abia spre seară, am auzit la televizor de accident şi am văzut că numele lor sunt pe lista victimelor… A picat cerul e mine!”.
Povestea familiei moldovene este impresionantă. Miruna se născuse în decembrie şi venea în ţară pentru prima dată. Părinţii tocmai urmau să îşi cumpere o casă în Pomârla (Botoşani), unde erau aşteptaţi şi de ceilalţi trei copii, Andreea, de 16 ani, Tibi, de 11 ani, şi Dănuţ, de 9 ani, însă un SMS blestemat le-a schimbat pentru totdeauna viaţa: “Maică, măiculiţa noastră, nu ne mai aştepta acasă, că nu mai avem la ce veni”, a fost mesajul plin de durere pe care tatăl copilului l-a trimis după ce medicii l-au informat despre decesul fetiţei.
Miruna n-a avut norocul să trăiască, dar nici starea părinţilor nu e bună: tatăl, Cornel, are deja 4 operaţii: la cap, la umărul stâng şi la ambele picioare, în timp ce Ana, mama fetiţei, are fracturi la bazin, la un picior şi la o mână.
Ştiri Comentează